Interimar la Evidenţa Persoanelor

Marioara Pop, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor (DJEP), va ocupa pentru următoarele şase luni, postul de director al instituţiei amintite. Cea mai înaltă funcţie din DJEP Sălaj a devenit vacantă la 1 mai, după ce fostul director, Patriciu Curta, s-a transferat la Instituţia Prefectului, în funcţia de consilier juridic, gradul profesional superior.

Marioara Pop va conduce instituţia cel mult şase luni, „până la ocuparea, prin concurs de recrutare sau examen de promovare, a funcţiei publice de conducere devenită vacantă”, se arată în expunerea de motive la proiectul de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor judeţeni în şedinţa de vineri.

DJEP Sălaj se află în subordinea Consiliului Judeţean Sălaj şi sub coordonarea şi controlul metodologic al Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti. Printre atribuţiile acestei instituţii se numără actualizarea şi valorificarea Registrului de evidenţă a persoanelor, controlarea modului de gestionare şi de întocmire a registrelor de stare civilă şi a listelor electorale permanente, asigurarea producerii certificatelor de stare civilă, a cărţilor de identitate şi cărţilor de alegător, precum şi distribuirea lor către serviciile publice comunitare locale.

Alte articole

2 Thoughts to “Interimar la Evidenţa Persoanelor”

  1. Anonim

    PARTIDUL E MANDRU DE TINE, MARIOARO!!!

  2. aly

    O persoana serioasa si harnica. Felicitari!

Leave a Comment