Începe programul estival de transport „Trenurile Soarelui”

 

CFR Călători informează că, începând de vineri, 12 iunie, va lansa programul estival de transport „Trenurile Soarelui 2015”. Timp de trei luni, până la 15 septembrie, turiştii vor avea la dispoziţie peste 40 de trenuri care vor asigura legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunări. Potrvit unui comunicat de presă postat pe site-ul companiei, CFR Călători a pregătit un program special de trenuri pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii.

În trenurile InterRegio (IR), pasagerii au acces la prize pentru a încărca bateria laptop-ului, a tabletei sau a telefonului mobil, trenurile precizate fiind dotate cu instalaţii de climatizare. De asemenea, în trenurile de lung parcurs care pornesc de la/ la Oradea şi de la / la Arad, respectiv la trenurile IR 1932/1931 şi IR 1822/ 1821, pasagerii pot lua micul dejun, prânzul sau cina la vagonul restaurant/bar.

Tarife de transport

Pasagerii CFR Călători au posibilitatea de a călători la tarife reduse, preţurile biletelor fiind accesibile tuturor prin gama variată de reduceri disponibile. Preţul pentru o călătorie Bucureşti – Constanţa, fără reduceri, este de 30,50 de lei la tren Regio şi de 62 de lei la tren IR. Un bilet dus-întors are 10 la sută reducere din tariful de transport şi costă la clasa a-II-a, 54,9 de lei, la tren R şi 112,40 de lei la tren IR. La cumpărarea cu o anticipaţie de peste 21 de zile reducerea este de 25 la sută din tariful de transport şi biletul la clasa a II-a costă 47,5 lei la tren IR şi 22,9 de lei la tren R. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 25 la sută, respectiv 30 la sută la cumpărarea online.

Potrivit CFR Călători,  trenurile spre litoral care circulă fără opriri intermediare, între Bucureşti Nord şi Constanţa, ajung la destinaţie în aproximativ două ore. Durata călătoriei cu celelalte trenuri IR, pe ruta Bucureşti – Constanţa, este în medie de circa două ore şi 20 minute. Pentru a facilita accesul turiştilor la Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta Bucureşti Nord – Tulcea oraş şi retur. De asemenea, în fiecare zi, patru trenuri (două dus – două întors) din graficul zilnic vor continua să circule între Medgidia şi Tulcea. Biletele pot fi procurate de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR din toată ţara, iar persoanele interesate pot obţine mai multe detalii pe site-ul www.cfrcalatori.ro.

Leave a Comment