Începe goana după cumpărăturile pentru masa de Paște! Sfaturi de la Protecția Consumatorilor

Având în vedere apropierea Sărbătorilor Pascale, reprezentanții Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj vin în sprijinul consumatorilor cu serie de recomandări în ceea ce privește achiziționarea produselor specifice. Conform acestora, achiziționarea cărnii, inclusiv a cărnii de miel, se va face numai din locuri special amenajate, dotate și autorizate: măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în piețe. Carnea și trebuie să aibă ștampila de control sanitar-veterinar. În aceste condiții, consumatorul are garanția unui produs sigur ce nu va afecta sănătatea. Reprezentanții CJPC Sălaj precizează că achiziția cărnii de la persoane și din locuri neautorizate, inclusiv din portbagajele mașinilor, nu este deloc recomadată chiar dacă prețul oferit este mic. „Comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificați tranzacția comercială, iar în cazul în care doriți să faceți o reclamație ulterioară, riscați să achizitionați un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea”, au precizat reprezentanții CJPC Sălaj. De asemenea, se recomandă verificarea proprietăților organoleptice ale produselor, a semnelor de alterare, modificări ale: aspectului, culorii, consistenței, prezența corpurilor străine etc. Carnea proprie consumului trebuie să prezinte, la suprafață, o peliculă uscată, de culoare roz până la roșie, să fie fermă și elastică, atât la suprafață cât și în secțiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt. Ca o măsură suplimentară de prevenție se recomandă, la mielul cumpărat, observarea copitei și dentiția specifice ierbivorelor (la dentiție se va urmări, în special, lipsa caninilor). Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită prețului și li se recomandă verificarea concordanței acestuia: cel afișat și cel de pe bonul de casă. Carnea achiziționată sub formă refrigerată trebuie transportată în condiții igienice, cât mai repede la domiciliu și se va depozita la frigider.

Comercializarea ouălor

Ouăle trebuie achizițioate numai din locuri special amenajate, autorizate. Evitați cumpărarea acestora de pe marginea drumului, chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic. Ouăle de consum trebuie să prezinte coaja intactă, normală, fără fisuri, fără corpuri străine, fără mirosuri străine.
La spargerea oului, albușul trebuie să fie de consistență densă, transparent, iar gălbenușul semiglobulos,ușor aplatizat și bine delimitat de albuș. În cazul ouălor vândute la vrac trebuie comunicate vizibil, cu ușurință și perfect lizibil, informațiile privind: categoria de calitate (A) și categoria de greutate. Clasamentul din categoria A în funcție de greutate XL – foarte mare, respectiv greutate mai mare sau egală cu 73 g; L – mare, respectiv greutate mai mare sau egală cu 63 g și mai mică de 73 g; M – mediu, respectiv greutate mai mare sau egală cu 53 g și mai mică de 63 g și S – mic, respectiv greutate mai mică de 53 g. Ambalajul trebuie să conțină:o indicație a metodei de creștere a găinilor, o explicație a semnificației, codului producătorului și data de valabilitate minimă. La achiziționare, consumatorul trebuie să acorde atenție prețului afișat la raft și este indicat să verifice concordanța dintre prețurile afișate și cele marcate pe bonurile de casă. În ceea ce privește comercializarea vopselei de ouă, reprezentanții CJPC Sălaj recomandă ca aceasta să fie achiziționată numai din locuri autorizate. Eticheta produsului trebuie să conțină numele și adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucțiuni de utilizare și data durabilității minimale. Pentru vopsirea ouălelor nu trebuie utilizată
vopsea realizată pentru alte destinații, precum cea tipografică sau cea pentru textile. Deși rezultatele sunt spectaculoase, utilizarea altor tipuri de vopsele poate prezenta un posibil pericol pentru sănătate.

Comercializarea produselor de patiserie

În ceea ce  privește produsele de patiserie, acestea trebuie achiziționate numai din locuri autorizate. Spațiile de comercializare trebuie să fie în permanență curate și bine întreținute. Personalul care comercializează produse de patiserie trebuie să poarte echipament de protecție sanitară a produselor. Produsele de patiserie neambalate se vor vinde din recipiente curate, la adăpost de praf și de insecte, fiind servite numai cu ustensile speciale. Consumatorilor le este INTERZIS să aleagă produsele cu mâna. Pentru produsele de patiserie preambalate etichetele trebuie să conțină următoarele informații: denumirea produsului, numele și adresa operatorului economic împuternicit cu informarea consumatorilor,lista ingredientelor, proporția din ingredientele care sunt înscrise în denumirea produsului ( ex. cu nucă, cu stafide etc.), componentele cu posibile efecte alergene (sunt scoase în evidenta față de restul informațiilor), data durabilității minimale; cantitatea netă, condițiile speciale de păstrare și declarația nutrițională. Pentru produsele de patiserie comercializate în vrac trebuie să se asigure informarea consumatorilor cu privire la denumirea produsului, componentele cu posibile efecte alergene, dar și preţul pe unitatea de măsură. În ceea ce privește comercializarea ciocolatei, produselor din ciocolată, produse pe bază de cacao și grăsimi vegetale (tablete, figurine etc) etichetele acestora trebuie să conțină următoarele informații: denumirea produsului, numele și adresa operatorului economic împuternicit cu informarea consumatorilor, lista ingredientelor, proporția din ingredientele care sunt înscrise în denumirea produsului ( exemplu: cu arahide, cu alune de padure, cu stafide etc), componentele cu posibile efecte alergene (sunt scoase în evidență față de restul informațiilor), data durabilității minimale, cantitatea netă, condițiile speciale de păstrare, declarația nutritională. În cazul produselor provenite din alte țări, din import, se vor înscrie numele și adresa importatorului. Produsele provenite din afara țării trebuie să fie însoțite de etichete cu elementele de identificare și informare în limba română. Pentru ciocolată și produse din ciocolată trebuie menționat, în mod obligatoriu, conținutul de cacao substanță uscată, exprimat în procente, astfel: “substanta uscată de cacao…% minimum”; în cazul ciocolatei umplute se menționează produsul de umplutură; o mențiune privind adaosul de cafea; o mențiune privind adaosul de băuturi spirtoase, atunci când acesta depășeste 1,2 % din masa produsului. După cumpărare, verificați, prin apreciere directă, proprietățile organoleptice ale produselor, a semnelor de alterare, modificări ale aspectului, culorii (culoare modificată), consistenței, prezența corpurilor străine etc. Drajeurile trebuie să aibă suprafața netedă, lucioasă, uscată și nelipicioasă. Achiziționarea produselor se va face numai din locuri autorizate și nu se recomandă cumpărarea de produse de la vânzători ambulanți, chiar dacă prețul oferit este mic. De asemenea, trebuie verifcată starea ambalajelor (integritate, etanșeitate) și încadrarea produselor în data durabilității minimale.

Comercializarea vinurilor

Conținutul etichetei trebuie să cuprindă: denumirea produsului, denumirea și adresa producătorului/importatorului/îmbuteliatorului, volumul net, concentrația alcoolică, o informație privind lotul, data durabilității minimale pentru vinurile care au concentrația alcoolică mai mică de 10% vol., componentele cu posibile efecte alergene. Aspectul lichidului: culoare corespunzătoare sortimentului, limpede, fără depuneri sau impurități în suspensie. La întoarcerea buteliei cu dopul în jos, conținutul nu trebuie să se tulbure sau să prezinte impurități sau scurgeri. Marcarea băuturilor alcoolice distilate se face cu respectarea reglementărilor în vigoare emise de Ministerul Finanțelor. „La cumpărarea produselor alimentare și, implicit a vinului, solicitați și păstrați bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriți să reclamați calitatea/siguranța unui produs”, au precizat reprezentanții CJPC Sălaj.

Leave a Comment