Galeria de de Artă „Ioan Sima” din Zalău, pregătită pentru redeschidere

În scurt timp, Galeria de Artă „Ioan Sima” din Zalău își va redeschide porțile pentru public. Instituția a trecut printr-un amplu proces de renovare și consolidare. Înainte de a se închide pentru renovare, ultimul eveniment găzduit de Galeria de Artă „Ioan Sima” a fost „Vacanță la muzeu!” – un program educațional devenit deja tradiție pentru mulți copii care i-au trecut pragul de-a lungul anilor. Atunci, sălile erau aproape goale. Pe pereți și în încăperi se vedeau urmele timpului, semnele uzurii și nevoia firească de schimbare. Și totuși, în acel decor al așteptării, galeria a fost mai vie ca niciodată. Odată cu încheierea programului „Vacanță la muzeu!”, galeria și-a închis ușile și a intrat într-un amplu proces de reabilitare, unul care a însemnat mai mult decât reparații. Clădirea a fost restaurată, interiorul regândit, adaptat cerințelor actuale, modernizat și tehnologizat. Curtea a fost, la rândul ei, transformată într-un spațiu primitor, cu o amenajare peisagistică contemporană, gândită ca o extensie firească a experienței muzeale, iar în următoarele săptămâni, galeria își va redeschide porțile.

Fotografie din arhivă

Leave a Comment