În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), 28 septembrie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit în Parohia Hereclean, Protopopiatul Zalău, cu prilejul sfințirii noii capele mortuare din localitate. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramurile Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Nichita Romanul înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară, Preasfințitul Benedict i-a dăruit părintelui Andrei Urs, Gramata episcopală pentru ctitori (document de apreciere) și o cruce pectorală. După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a binecuvântat capela mortuară din localitate. Aceasta a fost ridicată cu sprijinul credincioșilor și al Primăriei Hereclean.
Distincție episcopală pentru preotul Andrei Urs din Hereclean
