Din aprilie: Gazele pentru gospodăriile sălăjene, mai scumpe cu 1,5 la sută

Sălăjenii, consumatori casnici, care utilizează gaze naturale în gospodărie vor scoate din portmonee bani mai mulţi pentru plata facturilor de gaz. Creşterile, cu 1,5 la sută, au loc începând cu luna în curs şi se datorează unei decizii a comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei – (ANRE) – care a aprobat preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la clienţii casnici. Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei precizate, începând cu 1 aprilie, preţurile la gaze naturale la clienţii casnici vor scădea în medie cu 3,9 la sută – medie calculată în funcţie de ponderea fiecărui furnizor din cei 39 care livrează gaze naturale clienţilor casnici din piaţa reglementată, însă, din păcate, scăderea nu va fi aplicată şi de distribuitorul de gaz care alimentează zona de nord a ţării, respectiv judeţul Sălaj. Conform ANRE, începând de la 1 aprilie – pentru clienţii casnici din piaţa reglementată al căror furnizor este S.C. E.ON Energie România S.A., preţurile de furnizare a gazelor naturale vor creşte cu circa 1,5 la sută, iar pentru clienţii casnici din piaţa reglementată al căror furnizor este S.C.GDF SUEZ Energy România S.A., preţurile de furnizare a gazelor naturale vor scădea cu circa nouă la sută.
Diferenţele dintre cei doi furnizori au fost determinate de recuperarea parţială a costurilor de achiziţie a gazelor naturale din import în perioada 2008 -2012. „Procesul de liberalizare a pieţei interne de gaze naturale pentru clienţii noncasnici s-a finalizat la data de 31 decembrie 2014. Pentru această categorie de clienţi, ANRE nu mai stabileşte preţuri de furnizare a gazelor naturale, întrucât pe piaţa concurenţială de gaze naturale acestea se formează pe baza cererii şi a ofertei, ca rezultat al mecanismelor concurenţiale. Având în vedere însă, că de serviciul de distribuţie beneficiază toţi clienţii noncasnici racordaţi la sistemele de distribuţie, scăderea tarifelor de distribuţie este un element care ar putea determina şi o scădere a preţurilor de furnizare aferente pieţei concurenţiale, în funcţie de serviciile care fac obiectul contractelor de furnizare în regim negociat şi a condiţiilor contractuale”, se arată în comunicatul ANRE.

Leave a Comment