Criza de experți judiciari îngreunează procesele sălăjenilor

Sălajul se confruntă de ani buni cu deficit de experți judiciari, specialiști atât de necesari în procesele aflate pe rolul instanțelor de judecată. Mai mulți avocați sălăjeni s-au plâns că experții judiciari sunt puțini, iar asta cauzează probleme în derularea proceselor, fie civile sau penale. „Sunt foarte multe litigii complexe unde opinia unor specialiști este esențială. Fără ea, nu se poate da o soluție corectă. Avem nevoie de evaluatori, de topografi, da. Sunt foarte multe litigii cu terenuri, litigii imobiliare. Avem nevoie de experți tehnici auto. Sunt enorm de multe accidente. Toată ziua sunt accidente cu victime. Astfel de cazuri ajung în instanță. Sunt drame acolo: copii, părinți, familii. Și, ne trezim că avem nevoie de trei-patru ani ca să elucidăm dinamica unui accident, valoarea unor despăgubiri, a unor epave, ce s-a întâmplat acolo”, ne-a declarat unul dintre avocații sălăjeni. Încă de anul trecut au fost luate măsuri pentru angajarea unor asemenea specialiști la nivel național.

One Thought to “Criza de experți judiciari îngreunează procesele sălăjenilor”

  1. […] Avem nevoie de experți tehnici auto. Sunt enorm de multe accidente.… Articolul Criza de experți judiciari îngreunează procesele sălăjenilor apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment