Cristiana Crin, o româncă născută în Șimleu Silvaniei și stabilită la Chicago, revine în România cu amprente memorabile

Plecată în Statele Unite în anul 2006, Cristiana revine la casa bunicilor ei din Șimleu Silvaniei o dată, de doua ori pe an. Anul acesta, vizita ei, o combinație de business – Studioul de design interior al Cristianei, Perpetuum Designs își oferă serviciile pentru finalizarea într-un mod cât mai cald și artistic al Centrului de Recuperare Maria Beatrice din Alba Iulia, un centru dedicat copiilor cu paralizie cerebrală, neuromotorii și traumă – și recreație, vizitarea familiei și a prietenilor, a fost întreruptă de violentul război din Ucraina.


Fiind o persoana sensibilă, și-a mobilizat prietenii și a reușit sa strângă în mai puțin de trei zile o sumă “modestă”- cum spune ea. Donațiile au venit în exclusivitate de la români plecați peste hotare, cu o singură excepție, o prietenă și colaboratoare de afaceri de origine americană a contribuit financiar. Cu fondurile strânse, Cristiana cere ajutorul Primăriei Șimleu Silvaniei și a Crucii Roșii locale, si reușește să cumpere o cantitate de bunuri care ulterior a fost trimisă către granițele unde sosesc refugiați. Un gest frumos din partea unui român plecat, dar permanent cu gândul acasă.
Angajamentul Cristianei în România se conturează în jurul unor proiecte importante, cu un impact emoțional semnificativ. Iubește ceea ce face, și se vede. “Fiecare interior, fiecare business trebuie sa fie unic și trebuie să-și spună povestea în cel mai original mod. Nici nouă, ca oameni, nu ne-ar plăcea să trecem prin viață neobservați; de ce am trata spațiile în care trăim diferit?”

Marian Petruța

(P)

Leave a Comment