Cozi fără sens la Electrica

Agitați și stresați de noile reglementări privind liberalizarea pieței de energie electrică, mai mulți sălăjeni au luat cu asalt, încă din prima zi lucrătoare a anului, sediul Electrica, situat pe bulevardul municipiului Zalău. Cei mai mulți dintre aceștia au ajuns la sediul instituției pentru a înnoi contractul de furnizare după ce au auzit la televizor că dacă nu fac acest lucru vor plăti, începând cu 1 ianuarie, un preț mai mare pentru energia electrică, din cauza liberalizării pieței de energie electrică. Desigur, cu măști de protecție, dar fără a păstra distanța, oamenii stăteau la rând stresați să ajungă cât mai repede în fața ghișeului pentru a-și rezolva problema. “Am venit să îmi fac contract nou pentru că așa trebuie. Am văzut  la televizor și am citit în presă despre chestiunea asta. În luna decembrie, spre final, am aflat și tot atunci din câte m-am informat eu trebuiau înnoite contractele până la finalul lunii decembrie. Apoi au anunțat că s-a prelungit termenul, până în martie anul asta. Oricum chiar dacă mai am timp, până atunci, eu am venit și prefer să stau la rând ca să îmi rezolv problema să știu că am terminat cu asta”, a spus unul dintre cei aflați la coadă.

Pentru consumatorii casnici – impactul tarifului este nesemnificativ

Reprezentanții Electrica Furnizare S.A. informează populația că nu trebuie să își facă griji în privința aceasta, iar dacă nu au reușit să semneze un nou contract până în 31 decembrie 2020, furnizarea energiei electrice va fi asigurată de către furnizorul actual. “În situația în care până la data de 31 decembrie 2020 nu încheiați un nou contract de furnizare a energiei electrice în regim concurențial (cu orice furnizor) sau în regim de serviciu universal (cu un furnizor de ultimă instanță), furnizarea energiei electrice va fi asigurată de către furnizorul de ultimă instanță actual în mod automat și după data de 1 ianuarie 2021, până la momentul încheierii unui contract de furnizare a energiei electrice în regim concurențial sau în regim de serviciu universal”, transmit aceștia. De asemenea, în situația în care consumatorii doresc să rămână în continuare clienți la Electrica Furnizare nu este nevoie să încheie neapărat un nou contract. Aceștia vor putea fi în continuare clienți în limitele de valabilitate ale contractului deja existent, cu mențiunea că se va modifica tariful aplicabil, noul tarif fiind cel precizat în “Oferta pentru serviciu universal”. În ceea ce privește tariful, pentru consumatorii casnici, respectiv clienții cu un consum mic și mediu, impactul creșterii tarifului este nesemificativ. De asemenea, reprezentanții Electrica Furnizare informează că nu este cazul ca populația, consumatorii casnici cu un consum mediu și mic, pot reînnoi contractul, dacă doresc și on-line.  Astfel, în situația în care se dorește reînnoirea contractului începând cu această lună, ianuarie 2021, clienții, respectiv consumatorii, pot opta pentru încheierea unui contract pe piața concurențială sau a unui contract cu tarif de serviciu universal. Ofertele sunt disponibile pe https://www.electricafurnizare.ro/ și tot pe acest site, consumatorii pot transmite intenția de a încheia un nou contract, dar și oferta pentru care ați optat, prin intermediul unui formular on-line. Tot pe siteul precizat se pot găsi detalii cu privire la: trecerea de piața reglementată la cea concurențială, tarife pentru clienții casnici, modificarea prețului din oferta concurențială și alte aspecte. Pentru detalii suplimentare,  consumatorii pot suna la numărul de Call Center 0244 406 006 (tarif normal).

18 Thoughts to “Cozi fără sens la Electrica”

  1. Anonim

    Oamenii sunt alarmati, pe buna dreptate. Daca nu isi schimba contractele vor fi trecuti automat pe serviciul universal unde pretul este mai mare cu 15% decat luna trecuta. Oamenii ar trebui sa se informeze de pe site-ul ANRE la sectiunea comparator tarife unde pot gasi oferte de pret mult mai bune atat la gaz cat si la curent decat cele oferite de Electrica sau E.ON. La curent cea mai buna oferta o au Hidroelectrica (companie de stat) si Nova Power & Gas (o firma din Cluj) iar la gaz unele oferte sunt cu mult mai bune decat cele ale E.ON. Informati-va, oameni buni, si nu ramaneti captivi la companiile mari care au tot interesul sa detina monopolul, pentru a-si creste profiturile si a-si umfla salariile. Dintotdeauna concurenta a fost un lucru benefic, pentru ca duce la servicii si preturi mai bune pentru oameni.

    1. Anonim

      În completare, termenul de încheiere a contractelor s-a prelungit cu trei luni, trei luni nu plâtești tariful universal mai mare de care vorbea postacul anterior bine informat !

      1. Anonim

        Fraiere, citeste cu atentie ce am scris. Cei care nu isi schimba contractele vor fi trecuti automat pe serviciu universal. Nu am scris ca acum vor plati mai mult dar vor plati in viitor daca nu isi schimba acele contracte. Ar fi bine ca oamenii sa se informeze din timp si sa nu astepte 3 luni cum vrei dumneata. Pun pariu ca esti angajat al unui furnizor de gaz sau curent.

        1. Anonim

          Treaba asta a fos prost inteleasa si mai ales s-a facut cu rea vointa.Pai dk eu nu ma duc sa-mi schimb contractul inseamna ca vreau sa raman la acelasi furnizor.Ala trebe sa inteleaga ca nu-s nebun sa vreau tariful universal deci trebe automat sa ma treaca la cel concurential.Asa mi s-ar parea normal daca furnizorii ar fi de buna credinta.

          1. Adi

            Asa ar fi normal .

  2. LAPOS GRIGORE

    Aceasta stare de neliniste a fost creata de niste incompetenti cu venituri de 100 de ori peste venitul minim din Romania care conduc vremelnic ANRE avind in spate sustinere politica la cel mai inalt nivel pe care nu-i intereseaza tarifele umflate si neclare de EE platite de catre cetateanul roman care oricum sunt peste media europeana ci veniturile care care urmeaza a fi incasate de catre operatorii de EE !

    1. Anonim

      Seful ANRE este fostul deputat PSD, Dumitru Chirita. Mandatul lui este de 5 ani si expira in octombrie 2022 (a fost numit in 2017).

  3. DRE

    Serioss? Cresterea tarifului cu 14% este nesemnificativa?! Prosteala pe fata ce sa mai…, dar vad ca la unii prinde din moment ce se titreaza mare „Cozi fara sens la Electrica”. Nu-i asa Augusta T?

    1. Anonim

      Bai handi, unde ai auzit tu de 14%. Clar te uiti doar la antene.

  4. Facebook

    Au Facebook sunt mari comentatori, nu-i duce capul sa completeze niste documente online, electrica furnizare are aceasta optiune ,încheiere contract online, le place la coada la covid, orice la coadă.30 de ani a lui Brucan vor deveni 100 in curand

    1. Anonim

      Pt 00.12…. Arogantule, este ca nu te meritam?

  5. Anonim

    Handi, postezi mult și pricepi puțin, cetățenii au la dispoziție trei luni să aleagă furnizorul, nu trebuie să se bulucească acum la ire !

  6. Anonim

    jos johanis atata pot sa zic.

  7. ANONIM

    CU CAPITALISMUL VOSTRU CU PRIVATIZAREA VOASTRĂ AȚI DISTR ȚARA ASTA. AȚI FURAT, AȚI JEFUIT V-AȚI FĂCUT STĂPÂNI PE BOGAȚIILE ȘI RESURSELE ACESTEI ȚĂRI IAR ACUM SCUMPITI CURENTUL. CRIMINALILOR MAFIOȚILOR ESCROCI LOR VOI AR TREBUI SĂ FIȚI ÎMPUȘCAȚI ȘI JUPUITI DE VII.

  8. O persoana neinsemnata.

    Care sunt motivele scumpirii, stimati furnizori si producatori?

    1. Anonim

      Eee,ai atins o coarda sensibila.Scumpirea asta dovedeste ca virgula capitalismul asta-i de kkt.Ani de zile ni s-a vanturat pe la nas teoria economiet de piata,cerere si oferta si restu bashinilor.Totu-i o mare si gogonata minciuna! Se scumpeste curentul pentru ca din cauza pandemiei A SCAZUT CONSUMUL ADICA CEREREA!!!.Iar baietii destepti in loc sa actioneze conform asa ziselor norme ale capitalismului,in loc sa ieftineasca SCUMPESC!. Pentru ca le-au scazut incasarile.Capitalism pur ce pana mea.Compris,mon ami?

Leave a Comment