Conducerea E-Star acuză municipalitatea că a lăsat la voia instanţei soarta încălzirii din Zalău

– interviu cu directorul general al E-Star, dl. Soós Csaba –

În cazul municipiul Zalău contra E-Star, continuă disputa legată de încălzirea oraşului şi statutul juridic al reţelei de termoficare. Până acum comunicările din partea E-Star au fost lăsate în planul al doilea, mai mediatizate fiind opiniile contradictorii ale Primăriei, motiv pentru care de data aceasta l-am întrebat pe directorul general al E-Star, dl. Soós Csaba.

Reporter: Ce părere aveţi despre faptul că pentru a porni încălzirea în Zalău, municipalitatea se bazează pe faptul că instanţa va anula contractul de vânzare-cumpărare dintre fostul furnizor Distriterm şi E-Star?
Soós Csaba: În ce ne priveşte, din păcate, aceasta nu constituie o noutate, în schimb este un bun prilej ca locuitorii oraşului Zalău să realizeze că municipalitatea a lăsat în voia unui litigiu cu deznodământ incert încălzirea mai multor locuinţe şi instituţii (şcoli, grădiniţe etc.). În mai multe articole de presă, municipalitatea a declarat că ea a fost cea care a intentat procesul, dar realitatea este că acţiunea a fost promovată de către lichidatorul judiciar al Distriterm. De fapt, municipalitatea a încercat deja în aprilie să constrângă E-Star să accepte condiţiile stabilite unilateral de către municipiu pentru rezolvarea situaţiei referitoare la dreptul de proprietate asupra reţelei de termoficare, ameninţând că dacă E-Star nu acceptă să încheie un contract conform condiţiilor impuse de municipalitate, va demara procedurile de sesizare a lichidatorului judiciar pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare al reţelei de conducte. Se pare că şi-au respectat această promisiune. E-Star studiază cu consultarea experţilor în domeniu, dacă în speţă s-a comis vreo infracţiune.
Rep.: Litigiul se referă la tronsonul de reţea de termoficare pe care a trebuit să o cumpăraţi de la CET, conform contractului de delegare a gestiunii?
Soós Csaba: Exact. Distriterm a trebuit să achiziţioneze reţeaua de termoficare cu pricina de la CET, contra sumei – pe care personal o consider extrem de mare – de 1,7 milioane lei. Obligaţia de cumpărare este interesantă şi sub aspectul că reţeaua de termoficare în cauză ar fi trebuit să facă parte din domeniul public confom legii, astfel nu înţelegem de ce nu a fost aşa şi cum a ajuns în proprietatea CET. În plus, municipalitatea a plasat Distriterm într-o poziţie cât se poate de defavorabilă, deoarece în contractul de delegare a prevăzut doar faptul că Distriterm trebuie să cumpere reţeaua de termoficare de la CET, dar fără a specifica preţul de achiziţie şi nici valoarea acesteia. Astfel, CET putea să ceară orice sumă neserios de mare pentru reţea. Menţionez de dragul acurateţii, că CET se află în proporţie de 100 la sută în proprietatea administraţiei locale. Evident, este o simplă coincidenţă că lichidatorul judiciar de atunci al CET şi cel din prezent al Distriterm este una şi aceeaşi persoană, a cărei numire a fost susţinută de municipalitate în ambele cazuri.
Reţeaua de termoficare cumpărată de Distriterm a fost ca o sită, inutilizabilă pentru activitatea căreia îi era destinată, astfel Distriterm s-a văzut forţat să investească 1,8 milioane RON în reabilitarea acesteia, pentru a fi în măsură să asigure furnizarea agentului termic către populaţie şi instituţii în condiţii de siguranţă.
Rep.: Este adevărat că municipalitatea a încercat să obţină gratis, în procedură de urgenţă, mai întâi dreptul de proprietate, apoi dreptul de utilizare al reţelei?
Soós Csaba: Da, este adevărat, însă nu doar municipalitatea, ci şi CET a făcut încercări de a obţine gratuit bunurile proprietatea noastră. Un fapt trist, care dă de gândit, este că în primă instanţă tribunalul a decis în câteva rânduri în favoarea municipalităţii, dar instanţa superioară a corectat de fiecare dată hotărârea instanţei de fond şi ne-a dat nouă câştig de cauză. România este stat membru al UE, prin urmare nu se poate admite confiscarea proprietăţii private… Doar în ultimele două săptămâni am câştigat trei asemenea procese la Zalău, deja în primă instanţă.
Rep.: Această afacere a pornit atât de frumos. Cum s-a ajuns aici? Cum s-a reziliat contractul de delegare?
Soós Csaba: În luna martie a anului trecut, la Zalău, CET a informat administratorii Distriterm că pe viitor nu va fi capabilă să producă energie termică şi denunţă unilateral contractul încheiat cu Distriterm în urmă cu un an şi jumătate, pentru o durată determinată de cinci ani,. Fiind vorba de singurul producător de energie termică din zonă, în lipsa acestuia Distriterm nu ar fi fost în măsură să-şi îndeplinească obligaţia prevăzută în contractul de delegare, astfel a notificat municipalitatea despre ajungerea sa în imposibilitatea obiectivă de a respecta contractul.
Spre stupoarea noastră, ulterior, pe lângă producerea agentului termic, CET a preluat şi furnizarea acestuia, astfel am realizat că rezilierea contractului de furnizare a energiei termice s-a bazat pe motive false. Se poate constata că în acest fel CET a devenit beneficiarul situaţiei create de ea însăşi, dar repet, să nu uităm că acţionarul unic (100 la sută) al CET este municipalitatea.
În temeiul contractului de delegare, Distriterm a trebuit să predea fără plată toate bunurile primite anterior în administrare, precum şi lucrările de reabilitare efectuate asupra acestora. Adică, prin rezilierea trucată, administraţia locală a obţinut bunuri în mod gratuit. Însă din sfera bunurilor de retur nu făcea parte reţeaua de termoficare cumpărată anterior de la CET şi nici investiţia efectuată asupra acesteia, care i-a adăugat plusvaloare. Lichidatorul judiciar al Distriterm vrea acum să recupereze aceste bunuri de la E-Star, pe gratis. Precizez din nou că municipalitatea ne-a ameninţat cu acest lucru încă din aprilie.
Dar să continui. CET a solicitat insolvenţa Distriterm pe baza unei facturi neachitate pe o lună şi care constituia obiectul negocierilor, procedură de insolvenţă în care municipalitatea a fost încrisă în calitate de creditor, în baza afirmaţiei că Distriterm ar fi trebuit să îi predea fără plată investiţia de reabilitare a reţelei. Cred că relaţiile bune şi îndelungate de colaborare anterioară au determinat lichidatorul judiciar să înregistreze această creanţă, care este în mod evident incertă, în tabelul preliminar de creanţe fără a fi sub condiţie, astfel că în cadrul procedurii de faliment, municipalitatea şi CET al cărei proprietar 100 la sută este municipalitatea, acţionează mână în mână, conştienţi fiind de majoritatea certă – ilegală în opinia noastră – pe care o au. De altfel acest aspect constituie obiectul unui proces separat, aflat pe rol, iar E-Star va demara şi alte proceduri.
Rep.: Ce urmează?
Soós Csaba: Procesul continuă săptămâna viitoare luni, dar ar fi prematur pentru oricine să se pronunţe asupra rezultatului. Municipalitatea, însă, a declarat presei deja luna trecută că instanţa a pronunţat anularea contractului. Am înaintat instanţei apărarea noastră, şi bazându-ne pe experienţele anterioare suntem siguri că – cel puţin în calea de atac – vom câştiga. Vă spun încă o dată: suntem în Europa.

Dana Marton

Alte articole

5 Thoughts to “Conducerea E-Star acuză municipalitatea că a lăsat la voia instanţei soarta încălzirii din Zalău”

  1. anonim

    asta da raspuns! probabil multi nici nu au citit tot dar un lucru e clar si de data asta conducera zalaului a luat teapa dar pe prostia lor adica autogol………. fratilor,bravo e star, dati-le in freza daca sunt hoti si profitori!

  2. Anonim

    vai de ea primarie

  3. ass

    ne _ut ungurii de ne indoaie !! si pe buna dreptate, au un contract pe care noi nu l-am respectat
    dar o meritam, si cei care au semnat documentele cu ei, ar trebui sa plateasca, cu propria agoniseala si cu cativa ani de puscarie, sa le fie de invatatura de minte acelor care intocmesc contracte paguboase

  4. Inca un anonim

    nu va plati nimeni din cei vinovati!

  5. gyula horn

    asta e ca si cum tu ti-ai vinde centrala si caloriferele din casa si toamna te miri de ce n-ai caldura!!! unde-s serviciile secrete, diicot-ul, proocurorii cei viteji, platiti din bani publici sa ia la scalmanat privatizarea asta?

Lasă un răspuns la Inca un anonim Anulează răspunsul