Casa de Pensii suspendă audienţele

Din motive de siguranță medicală, legate de prevenirea răspândirii și infectării cu coronavirus, Casa Națională de Pensii Publice anunță că activitatea de audiențe, atât la sediul central cât și la sediile Caselor teritoriale de pensii, este suspendată până la finalul lunii martie urmând ca, în funcție de evoluția situației, să fie anunțate alte decizii. Astfel va fi dezvoltată activitatea de relații cu publicul la distanță prin alocarea unui număr suplimentar de personal care să răspundă la numerele de telefon alocate acestui tip de activitate, dar și  prin desfășurarea acestei activități pe toată durata zilei de lucru. Potrivit reprezentanților Casei Județene de Pensii (CJP) Sălaj aceste măsuri nu se aplică următoarelor tipuri de servicii: depunerea, respectiv ridicarea de documente la și de la sediul instituției; solicitarea ajutoarelor de deces; activitatea de expertiză medicală și alte situații excepționale, urgențe. Reprezentanții CJP precizează că pentru aceste situații de excepție, vor fi luate următoarele măsuri minimale: păstrarea unei distanțe de cel puțin un metru între solicitant și funcționarul public de la ghișeu, precum și între publicul aflat în sediul instituției șiasigurarea unui aflux controlat al publicului în spațiile închise ale caselor teritoriale de pensii. Oficialii CJP Sălaj mai precizează că pentru celelalte tipuri de serviciise recomandă poștă (letrică sau electronică), iar acolo unde se impune depunerea unor documente originale, cererea și documentele să fi transmise în regim de scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Tot până la finalul lunii martie, la nivel național, se suspendă activitatea de la punctele de lucru ale caselor teritoriale de pensii, acolo unde acestea există, cu excepția primirii de dosare.

Activitatea cu publicul în orașele județului este suspendată

Instituția informează că, în zilele de vineri, își desfășoară activitatea de relații cu publicul și audiențe în celelalte orașe din județ, la sediul primăriilor acestora,după cum urmează: Șimleu Silvaniei – a doua vineri din lună , Jibou – a treia vineri din lună și Cehu Silvaniei – ultima zi vineri din lună, însă din motive de siguranță medicală, legate de prevenirea răspândirii și infectării cu coronavirus, CJP Sălaj suspendă această activitate până în 31 martie, inclusiv, urmând ca, în funcție de evoluția situației, să fie anunțate alte decizii.

Alte articole

One Thought to “Casa de Pensii suspendă audienţele”

  1. Anonim

    CE BINE E LA BUGETARI, ISI SUSPENDA PUR SI SIMPLU ACTIVITATEA. PAI DE CE NU SI-AU REDUS PROGRAMUL ?

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul