Avem și noi “Norvegia” noastră: Neglijarea, cea mai întâlnită formă de abuz în rândul copiilor din Sălaj

Zeci de copii şi tineri din judeţ sunt victime ale abuzului, sub diferite forme, chiar în cadrul familiei. Din nefericire, de la un an la altul, numărul cazurilor este în creştere, iar cea mai întâlnită formă de abuz, în rândul copiilor şi tinerilor, este neglijarea, urmată de violenţa fizică.

Potrivit unor informaţii furnizate de Violeta Milaş, directorul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj, victime ale abuzului sunt copiii şi tinerii cu vârste începând de la sub un an până la 25 de ani. În prima lună a acestui an, la instituţia precizată au fost înregistrate şase cazuri de abuz în rândul copiilor. Este vorba despre trei cazuri în care copiii au fost preluaţi în regim de urgenţă în centrele specializate ale direcţiei, pentru că părinţii lor i-au neglijat. Mai exact “au uitat” să-i hrănească, să-i îmbrace corespunzător, să le asigure o igienă corporală corespunzătoare şi să se îngrijească de sănătatea şi educaţia lor. De asemenea, alte trei cazuri de abuz, neglijare, înregistrate la DGASPC Sălaj sunt în urma unor reclamaţii. Mai exact este vorba despre familii aflate în divorţ, iar unul dintre părinţi, pentru a obţine custodia minorului, îl reclamă pe celălalt că-şi neglijează copilul.
Anul trecut în întreg judeţul Sălaj au fost înregistrate aproximativ 40 de cazuri de abuz, iar cele mai des întâlnite sunt cele cu privire la privarea materială respectiv neglijarea în diferite forme, urmată de violenţa fizică, abuzuri psihologice şi abuzuri sexuale. Cele mai multe cazuri de abuz “instrumentate” de reprezentanţii DGASPC Sălaj au fost înregistrate în mediul rural, aproximativ 30, iar clasa socială din care provin atât victimele cât şi agresorii sunt persoane cu studii elementare, sub opt clase. În toate cazurile în care minorii sunt victime ale abuzurilor de orice fel, reprezentanţii DGASPC Sălaj realizează, cu cei traumatizaţi fizic şi emoţional, dar şi cu “agresorii” acestora, şedinţe de consiliere psihologică, informări, consiliere juridică şi asistenţă, inclusiv servicii educaţionale şi medicale în funcţie de situaţie. Abuzurile de orice fel asupra copiilor pot fi semnalate la numărul de telefon 893 de orice persoană care cunoaşte orice caz de abuz asupra vreunui minor.

Alte articole

One Thought to “Avem și noi “Norvegia” noastră: Neglijarea, cea mai întâlnită formă de abuz în rândul copiilor din Sălaj”

  1. Tăunul

    Felicitări pentru articol. La astfel de cazuri ar trebui să ia aminte pocăiţii şi popii care ies în stradă şi se dau cu curul de pământ pentru 5 copii norvegieni, cu mamă norvegiană şi numai tată român, preluaţi de statul norvegian !

Leave a Comment