Sunt disponibile noi bilete de tratament la Casa Județeană de Pensii

Potrivit informării emise de conducerea Casei Județene de Pensii Sălaj (CJP Sălaj), instituției i-au fost repartizate 124 bilete de tratament. Acestea pot fi folosite în 13 stațiuni din țară (1 Mai, Bizușa, Buziaș, Căciulata, Covasna, Felix, Geoagiu, Herculane, Moneasa, Ocna Șugatag, Sovata, Tușnad și Tășnad), începând din 11 septembrie.
Biletele se ridică de la CJP Sălaj, în perioada 21 – 30 august, de către persoanele aflate în repartiție la sediul instituției. Pentru eliberarea biletelor de tratament, beneficiarii se vor prezenta cu următoarele documente: actul de identitate în original, cuponul de pensie pentru luna iulie (copie și original)/adeverința eliberată de către angajator cu câștigul brut aferent lunii anterioare eliberării biletului și biletul de trimitere formular cu regim special eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate (copie și original). Este important ca pe biletul de trimitere să se menționeze stațiunea în care se recomandă tratament balnear.
Biletele alocate și care nu vor fi ridicate în termen vor fi redistribuite, ținând cont de punctajul obținut în urma depunerii cererii, în perioada 31 august – 10 septembrie.
Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament este de 16 zile, acesta include cazarea cu trei mese pe zi și tratamentul pentru 12 zile.
Cei interesați să afle mai multe detalii, pot apela Compartimentul Bilete de Tratament din cadrul instituției, la numerele de telefon 0260.622.990 și 0799.902.699.

2 Thoughts to “Sunt disponibile noi bilete de tratament la Casa Județeană de Pensii”

  1. […] Potrivit informării emise de conducerea Casei Județene de Pensii Sălaj (CJP Sălaj), instituției i-au fost repartizate 124 bilete de tratament. Acestea pot fi folosite în 13 stațiuni din țară (1 Mai, Bizușa, Buziaș, Căciulata, Covasna, Felix, Geoagiu, Herculane, Moneasa, Ocna Șugatag, Sovata, Tușnad și Tășnad), începând din 11 septembrie. Biletele se ridică de la CJP Sălaj, în perioada 21 – 30 august, de către persoanele aflate în repartiție la sediul instituției. Pentru eliberarea biletelor de tratament, beneficiarii se vor prezenta cu următoarele documente: actul de identitate în original, cuponul de… Citeste mai mult […]

  2. […] Potrivit informării emise de conducerea Casei Județene de Pensii Sălaj (CJP Sălaj), instituției i-au fost repartizate 124 bilete de tratament. Acestea pot fi folosite în 13 stațiuni din țară (1 Mai, Bizușa, Buziaș, Căciulata, Covasna, Felix, Geoagiu, Herculane, Moneasa, Ocna Șugatag, Sovata, Tușnad și Tășnad), începând din 11 septembrie. Biletele se ridică de la CJP Sălaj, în perioada 21 – 30 august, de către persoanele aflate în repartiție la sediul instituției. Pentru eliberarea biletelor de tratament, beneficiarii se vor prezenta cu următoarele documente: actul de identitate în original,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment