Spitalul Judeţean plânge după aparatură modernă

Laparoscoape, două endoscoape, microscopape, un ecodopppler cardio şi lămpi pentru sălile de operaţii sunt doar câteva din aparatele medicale de care Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău are nevoie urgentă, pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite sălăjenilor. În plus, cel mai mare spital din judeţ nu are nici măcar acum un aparat RMN, iar singurul echipament din judeţ care permite investigaţiile cu rezonanţă magnetico-nucleară şi care se află la Policlinica Salvosan Ciobanca este defect din toamna anului trecut. De atunci şi până în prezent, sălăjenii care necesită acest tip de analize sunt trimşi la Cluj Napoca.
Întreaga situaţie privind necesarul de tehnică medicală este bine cunoscută de conducerea celui mai mare spital sălăjean, care a pus totul pe o listă. “Am întocmit o listă cu toate aceste aparate şi am ajuns la un minim de 20. Ne trebuie două laparoscoape, două endoscoape, două ecodopplere cardio, lămpi pentru sălile de operaţii, microscoape pentru intervenţii chirurgicale oftalmologice, artroscoape, două aparate Roentgen, dar şi altele. Sunt minim 20 de aparate de care este mare nevoie pentru a oprimiza tratarea afecţiunilor cu care se prezintă bolnavii. Lista cu toate acestea am trimis-o Consiliului Judeţean (CJ), Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi Ministerului Sănătăţii (MS). Cred că există deschidere în acest sens, doar că mai trebuie şi fonduri, iar bugetul de stat nici măcar nu a fost aprobat pe anul în curs”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Laurenţiu Barna.
Numai că, deşi există deschidere din partea autorităţilor sălăjene pentru dotare cu aparatură medicală, acest lucru este condiţionat în primul rând de bani, mai ales că tehnica de care este nevoie la Spitalul Judeţean nu e deloc ieftină. “Tot ce am trecut în listă costă 4 milioane de lei. Sunt bani mulţi”, a declarat Laurenţiu Barna.

Aparatul RMN – prea scump

De altfel, tot costurile mari sunt motivul pentru care conducerea Spitalului Judeţean ar opta pentru aparatele din listă, în loc să achiziţioneze un RMN pentru sălăjeni. “Un aparat RMN este foarte util, MS ne-a întrebat dacă avem nevoie de un aparat RMN, iar răspunsul nostru a fost afirmativ. Suntem în discuţii cu MS în acest sens, însă trebuie să înţelegem că nu doar aparatul este foarte scump, ci şi întreţinerea lui. În plus, este nevoie de amenajarea unei camere speciale în care acesta să fie amplasat. Trebuie să fim atenţi şi la sumele de bani implicate, iar costul unui aparat RMN ajunge până la 900.000 de euro, ceea ce este enorm”, a spus Laurenţiu Barna.
De asemenea, managerul a explicat că un aparat RMN permite diagnosticarea pacienţilor, însă spitalul are nevoie şi de aparate care să permită tratarea bolnavilor. “Degeaba am avea aparat RMN, dacă nu avem tehnică pentru tratarea pacienţilor. Dacă nu avem laparoscoape, ecodopplere, endoscoape, tot la Cluj Napoca ar trebui să trimitem pacienţii”, a declarat Laurenţiu Barna.

Sălăjenii – trimişi la Cluj pentru diagnosticare

Cum aparatul RMN de la Policlinica Salvosan Ciobanca este defect, pacienţii din Sălaj care au nevoie de investigaţii cu rezonanţă magnetico-nucleară sunt trimişi la o clinică din Cluj. “Am încheiat un contract de prestări servicii cu SC Scandia Imagistica Cluj SRL şi, când avem pacienţi internaţi care au nevoie de asemenea investigaţii, îi trimitem la Cluj. Pentru cazurile urgente, folosim aparatura noastră, avem un Computer Tomograf (CT) care utilizează fasciculi de izotopi. Trimitem la Cluj doar cazurile care depăşesc capacitatea noastră tehnică, adică în medie şase, şapte pe lună”, a declarat Laurenţiu Barna. Potrivit acestuia, pentru Spitalul Judeţean acest lucru înseamnă un cost în plus cu asigurarea transportului bolnavilor, însă chiar şi aşa, pentru moment, aceasta reprezintă cea mai bună alternativă.

9 Thoughts to “Spitalul Judeţean plânge după aparatură modernă”

  1. Anonim

    Stiati ca Spitalul are oferte de finantare de la doua banci, care ar plati echipamentele maine, insa conducerea prefera sa se milogeasca la Bucuresti dupa bani, in loc sa ia decizii? Stiati ca echipamentele se pot cumpara si pe leasing?Si ca pe Tiberius Marcus, cel in subordinea caruia se gaseste Spitalul, il intereseaza si nu prea? Domnule Barna, medicii din subordine ti-au cerut RMN. Dumneata vrei sa le cumperi bisturiu.Adica operezi pacientul ca sa vezi ce are si apoi pui diagnostic??!!

  2. Anonim

    ce este mai important,viata sau banii?Domnule barna ,sunteti mic si prea sunteti obisnuit cu functiile.,plecati in pensie si lasati tinerii care tin la viata semenilor lor sa conduca spitalul.Sa va fie rusine dumneavoastra si celor care v-au pus politic acolo.AJUGE ,FACETI TREABA DACA NU PLECATI NU VA MAI PLANGETI SI FACETI ROST DE BANI.SUNT SATUL DE FOSTII COMUNISTI CARE NE CONDUC SI ASTAZI.

  3. Anonim

    oare pentru familia ta ai bani?

  4. Anonim

    Vedeti ca de cumparati RMN sa nu luati unul in care unul cu burta nu incape,ca cel din Cluj de laSCANDIA.Luati unul ca cel de la BAIA-MARE,in care incap si supraponderalii ca si ei au dreptul la asa ceva.

  5. Anonim

    Si pe cand fara gandaci in saloanele spitalului???Firmela care fac dezinsectia posibil sa foloseasca solutie slaba,sa nu moara toti gandacii ca raman fara obiectul muncii.

  6. Anonim

    Dar de doctori buni nu aveti nevoie?

  7. nelu

    la tesa ii de ajuns personalul?

  8. Anonim

    Pai daca cumpara RMN ii face concurenta la ciobanca si ii bai mare!

  9. Anonim

    Prima data sa ia Barna personal calificat si bun in spital…pe urma aparate.Ca la ce ,,capodopere” are in subordine nu vor stii sa folosesca aparatele.Se minuneaza si rad doctorii din Cluj cand mergi cu diagnostic de la Zalau. Poate ia Barna (obositul) RMN din cota pentru concursuri (50 lei/pers) sau nu iau ajuns banii pentru el? Cu euroii pentru un post ce a facut? La consiliul jud tot tot si barna nimic? haha ce gluma buna.

Leave a Comment