Primii când e de rău, ultimii când e de bine

În majoritatea situaţiilor, statisticile care vizează şi România, ne plasează ţara pe locuri funtaşe la aspectele negative şi ne aşază la coada clasamentului când vine vorba de lucruri “frumoase”. Românii, deşi nu sunt bolnăvicioşii Europei, trăiesc mai puţin decât vecinii lor. Sunt campionii Europei la capitolul sărăcie, peste 6,6 milioane de cetăţeni suferind de lipsuri materiale severe. Avem una dintre cele mai mari rate ale inflaţiei din rândul statelor membre. România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la ponderea în PIB a cheltuielilor cu protecţia socială (pensii de urmaş şi pensii anticipate, ajutoare de şomaj, concedii medicale, pensii de dezabilitate etc); Nici agricultura nu stă mai bine – România se numără printre ţările, la noi a fost înregistrat cel mai important declin din UE al veniturilor reale ale agricultorilor. Ne aflăm la coada clasamentului privind nivelul cheltuielilor pe cap de locuitor şi al nivelului de trai. Iar lista nu se încheie aici.

O statistică făcută public recent arată că ţara noastră este campioană absolută la creşterea preţurilor din UE în ultimii şapte ani. Iar de veridicitatea acestei situaţii ne-am convins fiecare din noi. Ultimii ani au fost cumpliţi pentru cetăţeanul român pus de atâtea ori în situaţia de a scoate bani mai mulţi din buzunare pentru produsele cumpărate ori pentru serviciile de care beneficiază. Scumpirile, multe din ele produse peste noapte, fie au venit fără nicio justificare, fie au fost puse pe seama unor laitmotive “fumate”, de genul creşterii preţului la carburanţi ori a tarifelor la energie.

În cei şapte ani, spune statistica, în comunitatea europeană, preţurile au urcat, în medie, cu 24 la sută. La noi, însă, situaţia este dramatică, în condiţiile în care, din 2005 încoace creşterea este de peste 50 la sută! Altfel spus, un salt de 7 procente în fiecare an. Salt dublu faţă de media europeană şi cu mult peste toate ţintele de inflaţie ale Băncii Naţionale a României. Scumpirile acestea s-au produs într-o perioadă de criză, când, pe capul românului s-au abătut şi alte probleme, printre care concedierile şi diminuarea salariilor.

Trebuie să recunoaştem, totuşi, că n-am fost niciodată un popor bogat şi că ne-a lipsit mereu clasa de mijloc a societăţii, o clasă similară celei din Occident. Şi nici că se întrevăd şanse să ieşim din această situaţie. Nu când aproape 700.000 de români sunt remuneraţi cu salariul minim pe economie, când 200.000 beneficiază de venitul minim garantat şi când o jumătate de milion sunt şomeri.