Medic de familie acuzat de trafic de influenţă

 

Medicul de familie din comuna Zalha a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, sub acuzaţia de trafic de influenţă. Dosarul a fost înregistrat luni, 2 martie, pe rolul instanţei sălăjene. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al instituţiei, Pompilia Stana, a pretins în luna mai 2012 soţiei unui pacient suma de 4.000 de lei, susţinând că urmează să-l remită unui medic chirurg din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj pentru o intervenţie chirurgicală. „Inculpatul Basaleh Saleh Ayoub Salim, în calitate de medic de familie în cadrul comunei Zalha, în data de 4 mai 2012 a pretins Nastasiei Ceaca, soţia pacientului Alexandru Ceaca, suma de 4.000 lei, cu motivarea că urmează să o remită unui medic chirurg (funcţionar public) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale, atribut care intra în îndatoririle de serviciu, lăsând impresia că are influenţă asupra acestuia” a explicat reprezentantul Parchetului.
Procurorii sălăjeni au ţinut să precizeze faptul că punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Medicul, de origine arabă, este absolvent al Facultăţii de Medicină din Cluj – Napoca şi s-a stabilit în comuna sălăjeană în anul 2008, după 15 ani în care serviciile medicale de specialitate au lipsit în zona respectivă. Acesta a încheiat cu autorităţile locale un contract de concesionare, pe o perioadă de 50 de ani, pentru folosinţa gratuită a dispensarului, el angajându-se, în schimb, să aducă la Zalha şi un medic stomatolog.

 

Leave a Comment