„Maximum 60% din personalul sanitar a fost vaccinat, nu 90%”

Procentul angajaţilor din sistemul sanitar care au fost vaccinaţi până în prezent este de 55-60%, şi nu de 90%, a declarat, miercuri, co-preşedintele Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România, Radu Vasile, înainte de începerea acţiunii de protest organizată de sindicat în faţa sediului Guvernului, scrie Agerpres.

„Haideţi să acceptăm că or fi maximum 55-60%. Mai mulţi nu sunt vaccinaţi în sistemul de sănătate. La întâlnirea cu ministrul am cerut ca centrele de vaccinare din spitale să rămână funcţionale. Ele se desfiinţează, se închid. Adică s-a făcut prima doză la cine s-a înscris. Nu se mai vaccinează cu prima doză, se face rapelul, la cei care şi-au făcut prima doză. Acum sunt mulţi angajaţi care n-au putut să meargă la vaccinare. Adică erau după covid, după covid ai nevoie de o perioadă de câteva luni, au ieşit din perioadă, acum ar vrea să se vaccineze. Răspunsul a fost da, vă puteţi vaccina, vă înscrieţi pe platformă. Am un coleg care s-a înscris pe platformă şi a fost programat în aprilie. Adică nici personalul medical nu va putea beneficia de maximumul posibil de vaccinaţi. N-am înţeles motivul închiderii centrelor de vaccinare din spitale. Nu au costuri, personalul care efectuează vaccinările e personalul spitalului. (…) E anormal că nu putem să-i vaccinăm în continuare pe cei din sistem care îşi doresc, pentru că centrele de vaccinare nu vor mai funcţiona, îşi închid activitatea după rapel. Cei vaccinaţi în prima fază închid rapelul şi cu asta gata. S-a greşit modul de propagandă făcută vizavi de vaccinarea pentru personalul din spitale. Nu sunt 80-90% vaccinaţi. Hai să zic 55-60%, dacă sunt atâţia. Punctual, da, poţi spune că există un spital cu 80-85% vaccinaţi. Dar când vorbim de plan naţional, nu e real procentul de 90%”, a afirmat Radu Vasile.

Pe de altă parte, liderul Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” a criticat alocarea pentru anul curent a unui buget mai mic pentru Ministerul Sănătăţii decât bugetul alocat anul trecut.

„Anul acesta avem un buget mult mai mic la Sănătate, şi atunci stăm şi ne întrebăm: dacă anul trecut am avut probleme cu echipamentele, cu materialele sanitare şi aşa mai departe, cu un buget mai mic anul acesta cum o să fim într-o situaţie mai bună? Sigur că bugetul ne nemulţumeşte. E aberant, în an de pandemie, care continuă – sunt păreri şi studii făcute că anul acesta s-ar putea să vină anul trei – să reducem, deci nu să-l mărim, ci să reducem bugetul Ministerului Sănătăţii faţă de anul trecut, când ştim cu ce ne-am confruntat. Anul trecut am avut noroc cu Primăriile şi cu Consiliile Judeţene care au ajutat spitalele. Anul acesta şi la ei a început să bată vântul, şi încasările lor au devenit tot mai mici, din cauza firmelor private care nu funcţionează… Şi atunci stăm şi ne întrebăm: revendicările noastre de anul trecut nu s-au rezolvat, iar anul acesta, cu un buget mai mic, să sperăm că se rezolvă?”, a menţionat Radu Vasile.

Liderul organizaţiei sindicale a subliniat că ultimele măsuri de austeritate pregătite de Guvern îi fac pe tot mai mulţi angajaţi, personal auxiliar din sistemul de sănătate, să renunţe la locul de muncă.

„Anul trecut, în întâlnirile avute cu prim-ministrul, cu ministrul Sănătăţii, promisiunile au fost cu totul altele. A fost promisiunea făcută de prim-ministru vizavi de creşterea salarială a personalului auxiliar – infirmieri, brancardieri, îngrijitori. Noi am argumentat că aceştia au cele mai mici salarii, care depăşesc puţin salariul minim pe economie, şi aceşti oameni fac munca grea, necalificată, din spitale. Promisiunea dânsului a fost că le măresc salarizarea anul acesta pentru valoarea anului 2022. Apoi am înţeles că nu se poate, dar nu se poate nimic, nici pe 2021? Nu se poate nici din iunie? Oamenii se simt efectiv daţi deoparte. Zic că nu se simt eroi, că numai ei ştiu cât trag. Dar de acolo până la a ni se explica că totul îngheaţă? S-au tăiat voucherele de vacanţă, norma de hrană e în discuţie să se taie, deci ne trezim cu veniturile diminuate, în an de pandemie, când e nevoie de aceşti oameni ca de aer. În războiul actual care se duce, sănătatea e linia întâi. Şi nemulţumirea devine din ce în ce mai mare. Oamenii îşi dau demisia, sau unii nici nu şi-o mai dau, pur şi simplu oamenii nu mai vin la serviciu. Avem oameni care anunţă că de mâine nu mai vin la serviciu. Dar fără ei, fără îngrijitoare, infirmieri, brancardieri, sistemul nu funcţionează, n-are cine te spăla la fund, n-ar cine spăla pe jos, n-are cine te căra. Dar munca lor nu se vede la televizor. Şi se simt efectiv abandonaţi”, a precizat Radu Vasile.

Preşedintele Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” a criticat Guvernul pentru lipsa dialogului social.

„Dialogul social e aproape închis. Am avut o întâlnire acum două săptămâni cu ministrul Sănătăţii, cu promisiuni că se deblochează, că vor găsi soluţii. Soluţii nu s-au găsit, nu se face dialog, nu avem ce le transmite oamenilor. Ce să le transmitem? Continuaţi la fel, 12 ore în costum? Cerem de un an de zile o reducere de program în costumul acela de cosmonaut. E horror să stai 12 ore în el”, a subliniat Radu Vasile.

Sindicalişti aparţinând Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România au participat, miercuri, la manifestaţia intitulată „Protestul împotriva meschinăriei şi ingratitudinii guvernanţilor”, în faţa sediului PNL din Bucureşti şi ulterior în faţa sediului Guvernului.

Printre revendicările organizaţiei sindicale se numără: creşterea alocării bugetare pentru sănătate; respectarea drepturilor câştigate, în contextul în care „intenţia Guvernului de a reduce veniturile salariale prin eliminarea indemnizaţiei de hrană, reducerea unor sporuri şi eliminarea voucherelor de vacanţă arată că actuala putere se dovedeşte total indiferentă faţă de eforturile şi sacrificiile lucrătorilor din sănătate”, potrivit organizaţiei sindicale.

Alte revendicări au în vedere adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale şi umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariaţi nou infectaţi SARS-CoV-2 şi, mai ales, decedaţi din cauza COVID-19; respectarea dreptului legal la pensia de urmaş pentru copiii colegilor decedaţi la datorie; creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022; anularea reducerii salariilor de bază prevăzută de OUG nr. 226/2020; raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale şi acordarea tuturor sporurilor pentru condiţii de muncă la nivel maxim.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

Alte articole

Leave a Comment