Un stat numit „Fatalitate”

Tragedia cauzată de incendiul ce a avut loc marți, în Constanța, ține să ne reamintească tot mai des situația catastrofală în care autoritățile ne țin în fiecare minut al existenței noastre. Să lași angajații unor instituții care există, în principal, pentru salvarea de vieți, într-un asemenea hal de lipsă de dotare, iar atunci când se produce o astfel de situație să nu fii capabil, neavând cu ce, să îți îndeplinești misiunea, reprezintă de fapt un act prin care cetățeanul este condamnat la moarte. Femeia care și-a pierdut viața în urma acestui eveniment putea să trăiască dacă ISU Constanța ar fi primit, în baza unor decizii ale autorităților, ceea ce au nevoie în astfel de intervenții. A fost găsită în cele din urmă o scară, la vreo 8 kilometri distanță, la un alt detașament de pompieri. Opt kilometri parcurși într-o astfel de situație reprezintă, așa cum bănuiți, tot o condamnare la moarte a victimelor. Autoscara a ajuns la locul intervenției 9.40 şi nu la 9.27, așa cum a anunțat ISU Dobrogea inițial (revenind ulterior cu informația corectă). Chiar și fără scară (lucru deosebit de grav la nivelul unui Inspectorat pentru Situații de Urgență), dacă pompierii care erau deja sub balcon când femeia s-a desprins ar fi avut perna penumatică în dotare sau măcar o plasă de siguranță, poate că tragedia ar fi putut fi evitată. Soțul femeii, cel care a scăpat teafăr din acest incendiu, a spus că pompierii au dat foarte târziu drumul la apă, acuzând că intervenția a fost întârziată prea mult. „Pompierii erau lângă mine și ea era sus. Priveau cum stă acolo și țipă”, a spus bărbatul. Nu știm dacă a fost sau nu așa, însă cum să trimiți pompierii fără saltea la un incendiu violent produs într-un bloc, când și un copil de clasa I-a a văzut prin filme sau la știri că în astfel de cazuri probabilitatea ca cineva să cadă sau să se arunce de la balcon este uriașă? Întrebări cu același răspuns valabil și pentru întrebările legate de tragediile de la Colectiv, Matei Balș, Maternitatea Giulești, Spitalul din Piatra Neamț și atâtea altele. Răspunsurile autorităților sunt la fel de „perplexante” ca de obicei. „Au apărut niște erori din păcate în comunicarea timpilor de alertare și de răspuns, motiv pentru care noi am declanșat o anchetă internă, suntem în plină derulare să stabilim cu exactitate cine se face vinovat și cine va răspunde pentru asemenea disfuncționalități”, a spus șeful ISU Constanța. Purtătorul de cuvânt al instituției a spus că pompierii au mers fără saltea sau plasă de siguranță pentru că nu există așa ceva în dotarea pompierilor.

„Pentru că inspectoratul nu este dotat, nu există în dotarea Inspectoratului nicio saltea. Au fost la un moment dat și s-au înlocuit cu alte mijloace de intervenție la înălțime – autoscări mecanice”, a spus aceasta. Înțeleaptă manevră! Să nu mai lași saltele sau să nu ai nici măcar o amărâtă de plasă în dotarea ISU și să pui autoscări care sosesc de la kilometri distanță după ce victimele sunt deja la morgă – asta da, Siguranță! Oare astfel de dotări sunt pe alese? Cum poate exista atâta inconștiență la nivelul conducerii acestor instituții? Ce sens mai au explicațiile alambicate pe la televizor, menite să dreagă busuiocul, când totul este revoltător de evident? Cum să alegi o dotare și să scoți o alta, când, de toate, ar fi cam trei? Una o elimină pe cealaltă? Ai scară, ce-ți mai trebuie pernă pneumatică sau plasă? 

 Explicații îmbârligate, umeri arcuiți, vom analiza, vom vedea, vom face o comisie. Comisiile sunt la noi un fel de colivă, cum e în sud, sau colacii pe aici, după ce moare cineva. Vine comisia și anunță ea, când o fi, ce s-a concluzionat, știți povestea. În acest caz va fi luată în calcul și eroarea umană, desigur, însă nu mereu pompierii sunt vinovați și nu pot fi trași la răspundere că n-au saltele, plase sau scări în dotare. Sunt și ei dezamăgiți din această cauză, chiar dacă n-o vor spune nimănui niciodată, că vorba aceea, îi “jupoaie de vii” șefii. Ei rămân de multe ori cu sechele psihice pentru tot restul vieții după astfel de intervenții ratate, pe lângă suferințele fizice dobândite sau sacrificiul suprem pe care mulți l-au făcut în intervențiile lor. Toate acestea s-au întâmplat în unul dintre cele mai mari municipii din țară. Ministrul Lucian Bode a anunțat ieri că sunt doar patru județe în țară unde Inspectoratele au câte o pernă pneumatică de salvare special destinate acestor intervenții, spunând că acest fapt este inadmisibil. Patru perne în toată țara!

Dacă se întâmpla așa ceva într-un oraș mai mic? Ce șanse au cei care locuiesc în orașe mici, de cei din comune nici nu mai amintesc, dacă în marile municipii din țară se întâmplă așa ceva? Această declarație a reprezentanților ISU Constanța “pentru că nu există așa ceva în dotarea ISU!” ar trebui să fie, pe lângă ceea ce este – o mostră de cinism a acestui stat iresponsabil – primul cap de acuzare într-un proces pe care eu l-aș duce până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Am vești proaste și la final. Deși avem scări de intervenție atât în Zalău cât și în Șimleu, în privința pernelor și a plaselor răspunsul (oficial) este cel pe care îl bănuiți: nu există așa ceva în dotarea ISU Sălaj.

 

Alte articole

2 Thoughts to “Un stat numit „Fatalitate””

  1. Ion

    Nu as lovi in ISU. As da vina pe factorul politic , mai degraba. E o decizie politica sa dai buget pt asa ceva. Nu-i bai, cumparati Duster nou la fiecare 2 ani, iar pe politisti si pompieri trimiteti-i la interventii cu prastia si galeata cu apa.

  2. F. Popa

    Da, factorul politic, de acord. Dar pompierul care stie ca n-are cu ce si cu toate astea merge la seviciu ca sa ia salariu? Nu i-am auzit sa protesteze ca nu au mijloace. Nu îi aud nici pe alți bugetari să protesteze că nu au mijloace, doar salariile sunt importante si mai ales, sporurile. Nu vad politie pe strazi sa patruleze, pe jandarmi ii vad numai la zilele orasului, slava Domnului ca nu s-au mai tinut.

Leave a Comment