Farmaciile independente, îngenuncheate definitiv de statul român

Asociaţia Farmaciilor Independente Ethica îşi manifestă public dezaprobarea faţă modul în care statul alege să trateze farmaciile din România, unul dintre principalii stâlpi ai sistemului de sănătate, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, asociaţia solicită public:

• Clarificarea de urgenţă a legislaţiei în domeniu care a dus la interpretări

• Armonizarea legislaţiei specifice farmaceutice cu normele contabile

• Constatarea inaplicabilităţii hotărârii date recent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care menţine o decizie a Curţii de Conturi a României din anul 2016. Prin această decizie, casele de asigurări de sănătate sunt obligate să impute farmaciilor anumite sume de bani despre care se spune că nu ar fi fost decontate în mod corect.

În lipsa acestor demersuri, va urma falimentarea farmaciilor independente din România, acele farmacii administrate de către farmacişti conduşi de grija pentru sănătatea pacientului, şi la afectarea gravă a asistenţei farmaceutice a comunităţilor, în special în mediul rural, unde există o nevoie acută de servicii medicale şi farmaceutice.

Pe lângă acestea, există o serie de efecte fiscale care se vor resimţi: statul va trebui să restituie farmaciilor sumele aferente impozitelor pe care acestea le-au achitat pentru reducerile comerciale primite, iar producătorii pot solicita, tot statului, să le fie restituite o parte din sumele achitate pentru taxa clawback.

Toate acestea vin dintr-o lipsă de armonizare a legislaţiei specifice din domeniul farmaceutic cu legislaţia generală, precum şi dintr-o interpretare complet eronată a legislaţiei în vigoare şi a modului în care statul român poate interveni în relaţiile dintre terţi şi poate reclama anumite beneficii, se mai arată în comunicat.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

3 Thoughts to “Farmaciile independente, îngenuncheate definitiv de statul român”

  1. […] Asociaţia Farmaciilor Independente Ethica îşi manifestă public dezaprobarea faţă modul în care statul alege să trateze farmaciile din România, unul dintre principalii stâlpi ai sistemului de sănătate, conform unui comunicat remis redacţiei. Potrivit sursei citate, asociaţia solicită public: • Clarificarea de urgenţă a legislaţiei în domeniu care a dus la interpretări • Armonizarea legislaţiei specifice farmaceutice cu normele contabile • Constatarea inaplicabilităţii hotărârii date recent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care menţine o decizie a Curţii de Conturi a României din anul 2016. Prin această decizie, casele de asigurări de sănătate… Citeste mai mult […]

  2. […] Asociaţia Farmaciilor Independente Ethica îşi manifestă public dezaprobarea faţă modul în care statul alege să trateze farmaciile din România, unul dintre principalii stâlpi ai sistemului de sănătate, conform unui comunicat remis redacţiei. Potrivit sursei citate, asociaţia solicită public: • Clarificarea de urgenţă a legislaţiei în domeniu care a dus la interpretări • Armonizarea legislaţiei specifice farmaceutice cu normele contabile • Constatarea inaplicabilităţii hotărârii date recent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care menţine o decizie a Curţii de Conturi a României din anul 2016.  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment