Angajaţii spitalelor sălăjene au renunţat la grevă

Cadrele medicale din unităţile spitaliceşti sălăjene nu şi-au sistat activitatea de asistenţă medicală, luni, 25 noiembrie, între orele 8 şi 10. Dacă în ţară, timp de două ore, membrii Federaţiei Sanitas au intrat în grevă de avertisment pentru a atrage atenţia asupra mai multor revendicări, fiind asigurate doar o treime din serviciile medicale, în general, urgenţele, în unităţile spitaliceşti din Sălaj activitatea s-a desfăşurat normal.

Reprezentanţii Sanitas Sălaj au luat această decizie după ce s-a constatat că ,în niciuna din cele patru unităţi medicale din judeţ, nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru declanşarea grevei. După cum a explicat Chelement Hodiş, preşedintele Sanitas Sălaj, în trei unităţi medicale, respectiv Spitalul de Urgenţă Zalău, Spitalul de Boli Cronice Crasna şi Spitalul Orăşenesc Jibou, existenţa contractului colectiv de muncă împiedică declanşarea conflictului de muncă, în caz contrar atât organizatorii cât şi angajaţii participanţi ar putea fi obligaţi la plata unor despăgubiri. “La Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, deşi avem sindicat reprezentativ, 57 la sută dintre salariaţi fiind membri Sanitas, contractul colectiv de muncă împiedică declanşarea grevei. La celelalte două unităţi spitaliceşti, respectiv Crasna şi Jibou, sub 50 la sută dintre salariaţi sunt membri de sindicat. În schimb, la Spitalul Orăşenesc din Şimleu Silvaniei, nu există contract colectiv de muncă, însă nu există sindicat reprezentativ pentru a declanşa o acţiune de protest legală, din cei 240 de salariaţi, doar 74 sunt membri Sanitas”, a explicat sindicalistul sălăjean.

Varianta sălăjeană: grevă de solidaritate de o zi
Singura variantă de protest, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru care poate opta Sanitas Sălaj este greva de solidaritate de o zi, dar numai în cazul în care un sindicat din ţară declanşează o grevă care să respecte toate condiţiile prevăzute de lege. “Acţiunea de protest trebuie anunţată înainte cu 48 de ore. Greva de solidaritate este singura variantă legală în Sălaj”, a mai spus Hodiş, adăugând faptul că deocamdată la nivelul Sălajului nu s-a luat vreo hotărâre în acest sens. „Dacă protestele continuă o să vedem dacă o să ne solidarizăm, iar în acest caz vom face demersurile necesare”, a completat sindicalistul sălăjean.
După cum a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei Sanitas, după întâlnirea cu ministrul Sănătaţii, calendarul acţiunilor de protest, care prevede declanşarea grevei generale în 28 noiembrie, se va păstra. Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, după întâlnirea cu sindicaliştii de la Sanitas, că greva anunţată pentru 28 noiembrie este „tot mai departe”.
Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a decis, la jumătatea acestei luni, organizarea unei greve de avertisment în 25 noiembrie, urmată de grevă generală pe termen nelimitat, începând din 28 noiembrie, reprezentanţii Federaţiei solicitând, totodată, demisia ministrului Sănătăţii.
Printre revendicările sindicaliştilor din sănătate se numără: alocarea a minim şase la sută din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, creşterea veniturilor şi dublarea salariilor medicilor rezidenţi, dar şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate, revendicări care nu au fost onorate.

3 Thoughts to “Angajaţii spitalelor sălăjene au renunţat la grevă”

  1. Zălăuan

    Mă sindicalistul lui peşte, da acum o lună, când tot anunţai grevă generală, n-ai ştiut de contractul colectiv de muncă ?
    În realitate vă faceţi numai că faeţi grevă.

  2. Anonim

    salarii mizerabile in sanatate mult mai mici decat in invatamant dar ei sunt mai fermi si fac greva nu ca noi un educator are un salar cat un medic si sta 4 ore cu o ora pauza rusine

  3. Anonim

    asa este plus vacante plus sarbatori in invatamant se traieste bine daca esti profesor de mate fizica romana sport unde ora incepe de la 30 lei

Leave a Comment