Se construiește o creșă nouă în Zalău

Potrivit comunicatului venit din partea Primăriei Zalău, în data de 23 octombrie a fost semnat documentul privind predarea de amplasament în vederea construirii unei noi creșe, pe strada Bistriței nr. 5 din municipiu. Creșa care urmează să fie construită în cartierul Dealul Morii, în vecinătatea bazinului didactic de înot, va avea o capacitate de 110 locuri. Prin intermediul proiectului va fi realizată și o parcare cu aproximativ 40 de locuri. Obiectivul este unul binevenit, ținând cont de ridicarea locuințelor ANL în zonă, precum și a bazinului didactic de înot și a bazei sportive. Banii necesari vor fi alocați prin Programul Național de Redresare și Reziliență PNRR, iar lucrările vor fi realizate de Avril SRL, Concrete & Design Solutions SRL. Valoarea totală a proiectului este de 21.667.344,35 lei. Legat de importanța acestei investiții pentru zălăuani și comunitate, Ionel Ciunt – primarul municipiului Zalău spune că „aceasta este o investiție pe care noi am socotit-o prioritară pentru comunitatea noastră. Odată cu finalizarea lucrărilor la acest obiectiv vor putea fi onorate aproape toate solicitările familiilor din municipiu care au copii cu vârsta cuprinsă între 1 și 3 ani și doresc înscrierea acestora într-o creșă”.

3 Thoughts to “Se construiește o creșă nouă în Zalău”

  1. […] Potrivit comunicatului venit din partea Primăriei Zalău, în data de 23 octombrie a fost semnat documentul privind predarea de amplasament în vederea construirii unei noi creșe, pe strada Bistriței nr. 5 din municipiu. Creșa care urmează să fie construită în cartierul Dealul Morii, în vecinătatea bazinului didactic de înot, va avea o capacitate de 110 locuri. Prin intermediul proiectului va fi realizată și o parcare cu aproximativ 40 de locuri. Obiectivul este unul binevenit, ținând cont de ridicarea locuințelor ANL în zonă, precum și a bazinului didactic de înot și… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Normal că Avril construiește…

  3. friptura

    nu ar fi rau să facă primăria legătura acestor obiective cu centura

Leave a Comment