Dorel Man, primarul Comunei Letca: „PNDL, cel mai facil program de investiţii pentru administraţiile locale”

Cu investiţii în derulare de aproape 20 de milioane de lei, Primăria Comunei Letca continuă să se implice pentru a asigura un trai decent locuitorilor din toate satele aparţinătoare comunei şi, bineînţeles, să atragă tinerii acasă.

Primarul comunei Letca, Dorel Man (PSD), aflat la cel de-al doilea mandat în fruntea administraţiei locale, spune că a profitat în aceşti ani de toate posibilităţile de investiţii pentru a soluţiona problema apei potabile, a infrastructurii rutiere, a vieţii culturale şi turistice, dar şi servicii medicale pentru locuitori. După ce a implementat cu succes investiţii pe Măsura 322, Programul Naţional de Dezvoltare Locală a fost şansa administraţiei de a duce asfalt şi apă şi în satele în care oamenii nu mai sperau la aceste utilităţi. Spre exemplu, cu o investiţie de 1,7 milioane de lei Prin PNDL 1, locuitorii din satele Cuciulat, Cozla şi Ciula, beneficiază acum de apă potabilă de la reţea fără emoţii în anotimpul secetos. Tot prin PNDL 1, cu sprijin financiar de la Ministerul Dezvoltării Regionale de 5 milioane de lei, au fost conectate de un drum comunal modern (DC26) satele Letca, Ciula, Cozla, Şoimuşeni. „Îmi amintesc când s-a turnat prima cupă de asfalt în satele de pe deal (Cozla şi Ciula –n.r.) cum au ieşit oamenii pe stradă pentru că nu le venea să creadă că, pentru prima dată în istoria acestor sate, există asfalt pe drum”, ne mărturiseşte edilul, cu o doză de mândrie că a contribuit la bucuria oamenilor.
„Am profitat de posibilităţile de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală deoarece, pentru unităţile administrativ-teritoriale este cel mai facil program de investiţii. De la partea de documentaţii, până la decontări, totul a funcţionat simplu şi eficient. Am găsit, împreună cu reprezentanţii Ministerului Dezvoltării, soluţii pentru fiecare problemă survenită pe parcurs şi pot să spun cu sinceritate că a fost şansa comunei de a beneficia de confort”, subliniază Dorel Man.
Prin PNDL 2, sunt alocate alte 6 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor de interes local, unde sunt cuprinse toate uliţele rămase neasfaltate pe finanţarea deja încheiată (3,2 kilometri de străzi în Letca, Lemniu şi Cozla), dar şi Drumul Comunal 28 care leagă satele Vălişoara şi Purcăreţ de satul Lemniu.
„Cu asfaltările care se fac acum, chiar în această perioadă, reuşim să acoperim cu asfalt 90 la sută din reţeaua rutieră a întregii comune. Este vorba de drumuri comunale şi săteşti care nu au fost asfaltate niciodată. Ne mai rămân neasfaltate două străzi în Purcăreţ, două în Ciula şi 300 de metri din DC 27 în Letca, este drumul care duce la Podul peste Someş, spre Lozna. Prin PNDL 3, cu siguranţă vom acoperi şi acest necesar. Totodată, sper să reuşim extinderea reţelei de gaz metan”, a declarat primarul.
În faza de contractare mai este proiectul de realizare a canalizării şi a unei staţii de epurare la Letca, proiect în valoare de 3,75 milioane de euro, şi în derulare, prin PNDR, modernizarea căminelor culturale din Cuciulat şi Cozla cu o valoare de 2,26 milioane de lei.

Iluminat public modern şi parc industrial pentru investitori

Anul trecut, Primăria Letca a finalizat modernizarea reţelei de iluminat public în toate cele nouă sate aparţinătoare comunei. Practic, s-a trecut de la vechile becuri mari consumatoare de energie la LED-uri. Această investiţie aduce şi mari economii la bugetul local, facturile la energie fiind mult mai reduse acum, cu aproximativ 40 la sută mai mici.
Şi tot cu finanţare de la bugetul local se pregătesc 10 hectare de teren, cu toate utilităţile (electricitate, apă, acces rutier), între localităţile Letca şi Topliţa, unde investitorii sunt aşteptaţi să îşi infiinţeze afaceri. Forţă de muncă există în zonă, deoarece numai cele trei comune învecinate – Băbeni, Letca, Lozna – au peste 5 mii de locuitori.

Alexandra Precup

2 Thoughts to “Dorel Man, primarul Comunei Letca: „PNDL, cel mai facil program de investiţii pentru administraţiile locale””

  1. scumpe si proaste

    asa pot fi definite aceste investiti !!!
    asa pot „fura” linistit si primarii, fara sa se mai teama de mana legii !

  2. Anonim

    Din cate stiu, reteaua de canalizare in localitatea Letca a fost inceputa inaine ca dl. Dorel Man sa fie primar. Lucrarile s-au oprit si s-a facut asfaltarea strazilor. Din articol inteleg ca: „În faza de contractare mai este proiectul de realizare a canalizării şi a unei staţii de epurare la Letca…” Pentru aceasta, presupun ca va trebui sa fie sapate santuri in strazile asfaltate. Nu inteleg, nu voi fi primar niciodata…

Leave a Comment