Casa lui Iuliu Maniu a mobilizat comunitatea într-un exercițiu de implicare pentru curățenia de primăvară

La inițiativa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus, sâmbătă, 8 aprilie, a avut loc un exercițiu de implicare comunitară în satul Bădăcin.
Pornind de la obiceiurile locale de curăţenie de primăvară a satului şi a împrejurimilor acestuia, de la existenţa unui potenţial turistic foarte mare în Bădăcin, satul natal al lui Iuliu Maniu, şi de la bunul exemplu dat de un grup de oameni dedicaţi, Asociaţia i-a invitat pe voluntari şi pe săteni la o acţiune de igienizare a localităţii.
Cu acest prilej, oameni harnici şi cu spirit civic s-au mobilizat şi au colectat gunoiul depozitat incorect, au văruit pomii de pe marginea drumului, inclusiv cei din grădina casei lui Iuliu Maniu, au adunat şi apoi au ars vreascurile, au tuns gardul viu, a fost curăţat bustul marelui om politic şi a fost refăcut scrisul de pe pietrele funerare ale mormintelor familiei lui Maniu. La finalul acţiunii, participanţii au fost răsplătiţi cu faimoasele plăcinte de Bădăcin, pe care gospodinele din sat le pregătesc în fiecare sâmbătă.
„Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit sâmbătă la această acțiune, în mod special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus, care a inițiat activitatea și a reușit să implice colaboratori pentru realizarea curățeniei de primăvară. E importantă mobilizarea pentru că numai împreunăputem realiza lucruri bune pentru comunitate”, a precizat parohul Cristian Borz, cel care se are grijă de Casa Memorială.
Exerciţiul de implicare în comunitate face parte dintr-un proiect mai amplu în care este implicată Asociaţia – Şezători în Ţara Silvaniei – un proiect itinerant iniţiat de către colţulromânesc.ro, care îşi propune să ajungă în mai multe comunităţi speciale din judeţul Sălaj şi să contribuie la descoperirea specificităţii fiecărui loc. Activitatea de sâmbătă a reprezentat o primă întâlnire între partenerii de proiect şi comunitatea locală ce va găzdui şezătoarea din data de 22 aprilie.
„Ne propunem să învăţăm de la această comunitate să lucrăm împreună, să ne descoperim vechile obiceiuri şi să o sprijinim să se mobilizeze pentru a deveni un punct de interes pentru turiştii interesaţi de Ţara Silvaniei”, ne-au declarat reprezentanţii ADI Sălaj Plus.
Partenerii demersului au fost Colţul Românesc, Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare Locală Agapis, Parohia Ortodoxă Bădăcin, Parohia Greco-Catolică Bădăcin, Corul ortodox din Bădăcin, Centrul de Informare Turistică Pericei, Primăria Pericei şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Şimleu Silvaniei. Cele trebuincioase curăţeniei ne sunt puse la dispoziţie de către Gimi Home Zalău.

Leave a Comment