Un apărător al limbii române

MOTTO : “Românii au dăinuit în spaţiul lor pentru că şi-au apărat mai mult limba decât viaţa“
(Antonio Bonfini, umanist italian)

Acesta se numește IOAN – AUREL POP și s-a născut în anul 1955 în comuna Țaga din județul Cluj. Este istoric român, profesor universitar și a fost rector al Universității “Babeş – Bolyai“ din anul 2012 până în anul 2020. În anul 2010 este ales membru titular al Academiei Române, iar în anul 2018 președinte al acesteia, autor și coautor a peste 70 de cărți, tratate și manuale și a peste 500 de studii și articole.
În luna septembrie 2020, la Editura Litera i-a apărut lucrarea “VEGHEA ASUPRA LIMBII ROMÂNE“. Ea este alcătuită din 27 de eseuri, în conținutul cărora tratează multiple aspecte ale limbii române de ieri și de azi: romanitatea acesteia, locul ei între limbile lumii, necesitatea apărării, protejării ei, imperfecțiuni în exprimarea din zilele noastre, momente din istoria limbii române, fenomenul numit “romgleză“ și consecințele lui, reflectarea în limbă a transformărilor din societate, despre limba veche și-nțeleaptă, limbajul teologic și bisericesc etc., etc.
Două aspecte sunt recurente în eseurile volumului: cele care ilustrează înnoirea limbii române prin degradare și acelea ce aduc elogii limbii române. De ce? Pentru că “limba este marca cea mai pregnantă a identității noastre“ , ea “are puterea de a rămâne ea însăși în ciuda variatelor influențe“ și “limba rămâne viața noastră ca popor“.
Precaut, autorul, în “Introducere“ , își avertizează cititorii precizând că nefiind lingvist, “cartea este una de eseuri și nu de studii erudite“. Citind-o, în final am ajuns la concluzia că orice lingvist ar fi mândru să-și poată aduna numele pe o astfel de carte. Ioan – Aurel Pop ne face cunoscut și ceea ce l-a determinat să-și treacă în palmares o astfel de scriere: “Este foarte bine să ne vorbim limba și s-o prețuim, dar, ca să facem acest lucru, trebuie s-o cunoaștem și nu oricum, ci corect. Limba ca și poporul care o folosește, are nevoie să fie apărată, protejată, ferită de intruziuni nefirești, ocrotită părintește“.
Cartea aceasta nu-i doar una ce scoate în relief suferințele/păcatele/imperfecțiunile limbii române actuale, ci și un eseu despre bogăția și frumusețea limbii noastre. Rareori am citit o scriere atât de bogată în idei, adevăruri, în explicații lămuritoare accesibile oricărui cititor.
Pentru mine, volumul “VEGHE ASUPRA LIMBII ROMÂNE“ este o adevărată carte de înțelepciune românească datorată unui erudit și a unui patriot cu care orice cultură din lume s-ar mândri. O astfel de scriitură nu trebuie recenzată. Recenzând-o, ar fi sinonim cu a face analiza unei poezii de dragoste. Astfel de realizări scriitoricești trebuie trăite, simțite și recitite ca pe-o carte de rugăciuni.
Din considerentele acestea, în articolul meu mă rezum la a oferi cititorilor câteva fragmente din diversele eseuri ce au titluri ce le sintetizează conținutul : “Elogiul limbii române“, “Limba și bunul – simț lingvistic“, “Apărarea limbii române“, “Cartea și bucuria lecturii“, “Limba veche și înțeleaptă“ , “Limba și pandemia“ etc.
Așadar, să dăm cuvântul textelor, care sper să convingă cititorul că cele scrise aici nu-s vorbe-n vânt:
“Dacă nu învățăm la școală limba și literatura română, rămânem cu un handicap în lumea în care trăim“
Sub aspect intrinsec (numărul de vorbitori, numărul de traduceri în alte limbi…), româna ocupă locul al 11-lea în lume… sub aspect demografic, limba română este a 21-a în lume, iar din punctul de vedere al prestigiului este a 24-a.
Cumulate, toate criteriile care descriu “greutatea“ unei limbi, româna ocupă locul 15 între limbile importante ale lumii (cf. “Barometrul limbilor din lume“ realizat în anul 2017)
“Cărțile nu vor muri niciodată din lumea noastră omenească, indiferent de forma lor, dintr-un motiv foarte simplu: fără ele ne-am pierde esența umană și am deveni obiecte sau ființe moarte“
“românii, oriunde s-ar afla ei, nu s-au denumit pe sine altfel, de-a lungul vremii, decât români sau rumâni (cu variante regionale)“
“Limba este pândită și de preluări neselective de neologisme numeroase… Preluările neselective creează un limbaj păsăresc, paralel cu limba corectă și neinteligibil pentru majoritatea populației. Excesul de termeni luați din engleză… alterează limbajul și le creează mare disconfort interlocutorilor.“ (este vorba de așa numita “romgleză“, cum a numit-o profesorul George Pruteanu)
“O confuzie curentă se face și între termenii religie și confesiune. Nu este corect să se spună “Sunt de religie ortodoxă“, ci “Sunt de religie creștină și de confesiune ortodoxă“. Religiile sunt câteva credințe majore, precum budismul, creștinismul, islamul etc. În cadrul fiecăreia există anumite curente, culte, pe care, în cazul creștinismului, le numim confesiuni. Astfel, confesiunile creștine sunt ortodoxia, catolicismul, luteranismul etc.
“Boala teribilă care a lovit planeta noastră la finele anului 2019 și care se cheamă COVID-19, marcând anul în care a apărut… a dat naștere și unor cuvinte și forme de exprimare noi. De exemplu, cuvântul pandemie nu era folosit aproape niciodată în limba română. Ne era suficient termenul epidemie, definit ca boală infecțioasă care se extinde…“
“Tot din pricină că nu cunoaștem sensurile primare, zicem uneori, când vrem să exprimăm ideea de general valabil, panaceu universal. Este fără nicio noimă, fiindcă panaceu înseamnă chiar general, universal…“
“Felul de a saluta cu servus este profund transilvan și prioritar clujean… Prin servus, clujenii și ardelenii îi îndeamnă pe oaspeții lor de pretutindeni să nu se simtă stingheri, să se considere acasă…“
“… folosim adesea adverbul/adjectivul fortuit cu sensul forțat, obligatoriu, impus prin forță, ceea ce este cu totul eronat. Fortuit înseamnă întâmplător, adus de soartă…“.
O carte densă în exemple de incorectitudini în exprimare. Ele sunt explicate foarte clar și sunt luate nu din cărți, ci din vorbirea noastră cea de toate zilele.
Criticul literar Nicolae Manolescu în editorialul “De veghe-n lanul de cuvinte“, semnalând această recentă apariție editorială a Președintelui Academiei Române, IOAN – AUREL POP, sintetizează importanța ei: “Ceea ce mi s-a părut cu deosebire remarcabil este faptul că autorului nu-i sunt străine fenomenele actuale care provoacă, ceas de ceas, zi de zi și în proporție de masă, degradarea limbii române… Minunata carte a lui Ioan – Aurel Pop examinează minuțios efectele negative pe care neglijarea în școală a limbii și, odată cu ea, a culturii generale, le are asupra societății românești… Îi mulțumesc lui Ioan – Aurel Pop că a încercat să mă reconforteze moral.“

 

 

Dascăl de cetire și simțire românească,
Octavian Guţu

Alte articole

2 Thoughts to “Un apărător al limbii române”

  1. Puscas Constantin Nicolae

    Domnule profesor, multumim pentru invitatie! E o invitatie la lectura ! Multi citesc doar pentru ei! Putini sunt aceia ce traiesc cu adevarat placerea de a impartasi si altora bucuria pe care o au lecturand carti serioase, scrise cu un scop nobil- grija fata de soarta limbii noastre.
    Faptul de a atrage atentia asupra acuratetei limbii romane, cu orice prilej, vine dintr-o necesitate didactica, cred eu, evidenta componenta a personalitatii domnului profesor. Astept, asteptam, cu mult interes si alte opinii pe aceasta tema!

  2. Transilvan

    Servus ca si salut este folosit atat in Ungaria – szervusz – cat si in sudul Germaniei – Bavaria si Baden-Württemberg. Cam atat despre profunzime nobila …

Leave a Comment