La 58 de ani, o sălăjeancă este studentă cu bursă de merit și luptătoare înverșunată împotriva braconierilor

La 58 de ani este studentă la o facultate de stat, primește bursă de merit, a fost multiplă campioană și vicecampioană națională la pescuit, coordonează Clubul Pescarilor din cadrul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj, organizează nenumărate competiții puternice de pescuit sportiv și își petrece uneori nopțile pe malurile Someșului sau lacului Vârșolț, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol. Pe sălăjeanca Veronica Ispas o cunosc de mulți ani. Unii îi spun „femeia de fier” pentru că luptă împotriva celor care nu înțeleg că pescuitul nu înseamnă distrugere și nici lăsarea gunoiului pe malul apei. Uneori este înjurată, alteori este adorată. Veronica zâmbește și îmi spune că s-a obișnuit și cu înjurăturile venite mai ales de la braconieri. A, era să uit! Este femeia care a organizat de mai bine de un deceniu, an de an, un concurs de pescuit pentru copii. Nu, nu o laud pe Veronica Ispas, ci doar spun ce trebuie spus. Îmi asum. Vineri, am întâlnit-o din nou pe Veronica. Era pe malul lacului Vârșolț unde se desfășura un important concurs sportiv. Am stat de vorbă, i-am cerut detalii, voiam să știu mai multe despre cea pentru care pescuitul a devenit a doua sa dragoste, o parte din viața sa.

foto: arhiva personală

Reporter: Cine este Veronica Ispas?

Veronica Ispas: Sincer, asta este o întrebare grea. Sunt sălăjeancă, asta este clar. Sunt din Sânmihaiu Almașului și m-am născut în Zimbor, localitate unde pe vremuri a funcționat o maternitate, să știți!

Rep.: Când a apărut povestea asta cu pescuitul în viața dumneavoastră?

V.I.: Pescuitul și vânătoarea nu au fost o tradiție în familia mea. Sunt prima din familia mea care pescuiesc și vânez. Îmi aduc aminte perfect când am pescuit prima oară. Se întâmpla pe vremea când soțul meu și bunul său prieten mergeau la pescuit. Eram contrariată pentru că nu știam unde merg și ce fac acolo. Le-am promis că mă duc cu ei. S-a și întâmplat asta acum aproape 40 de ani. A fost dragoste la prima vedere. Am văzut atunci ce înseamnă pescuitul, am luat o lansetă în mână și asta a fost. Așa am ajuns să coordonez inclusiv Clubul Pescarilor din cadrul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj, dar și tot ceea ce înseamnă pescuit staționar din cadrul AJVPS România. Nu sunt neapărat un om ambițios, dar mi-a plăcut tot timpul concurența. Mi-am dat repede seama că pot organiza concursuri de pescuit și că pot organiza competiții mai bine ca altcineva. Și îmi place. Vin foarte mulți care spun că trebuie făcut așa, acolo, pe dincolo, dar nimeni nu vine să pună mâna. Cei mai mulți spun doar că trebuie făcut, dar dispar când trebuie să facă. Nu este ușor, dar îmi place. Nu este ușor să-ți lași prioritățile personale. Să știți că nu mă plâng, pentru că asta mi-am ales.

Rep.: De ani de zile vă luptați cu braconierii prin acțiunile pe care le coordonați. Care este situația actuală din acest punct de vedere?

V.I.: Mă bucur că cel puțin pe Vârșolț nu mai găsim acele plase, pripoane sau alte lucruri ilegale. Ne-am dezvoltat mult serviciul de pază și avem paznici piscicoli pe care i-am dotat. Avem inclusiv o barcă pneumatică dotată cu motor și cu toate cele necesare pentru a patrula, pentru a supraveghea lacul. Nu vreau să vă dau multe amănunte despre dotarea noastră din motive lesne de înțeles. Cert este că acționăm atât ziua, dar și noaptea. Suntem foarte bine dotați pe linie de pază, avem inclusiv mașina noastră de intervenție.  Și pe Someș avem un foarte bun paznic piscicol. Cosmin Teglaș este paznicul nostru, un om cunoscut în lumea pescarilor. Mergem inclusiv cu caiacul pe Someș, verificăm, supraveghem, mergem împreună cu echipe de jandarmi. Am găsit și adunat nenumărate plase, pripoane și alte nebunii, toate folosite pentru a prinde ilegal pești. Lumea crede că Someșul este un bun comun și putem face ce vrem cu el sau din el. Da, este un bun comun, dar asta nu înseamnă că îl putem distruge, că îl putem afecta, că îl putem murdări. Este nevoie de educație, înțelegeți? Trebuie să avem grijă de ceea ce avem. Trebuie să pescuim frumos, elegant, legal. Legislația ne permite la o partidă de pescuit să ducem acasă o cantitate de cinci kilograme de pește, în 24 de ore. Eu cred că este suficient. Nimeni nu spune că nu poți duce peștele acasă, dar trebuie să fim onești.

Rep.: V-au înjurat de-a lungul anilor, v-au amenințat cei pe care îi verificați?

V.I.: O, da, sigur! M-am obișnuit și cu înjurăturile, și cu laudele, cu toate! Am devenit imună la amenințări, la înjurături. Știu că fac bine ceea ce fac și se văd rezultate muncii pe care o desfășoară echipa noastră de la Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj. Am oameni foarte buni și harnici lângă mine, suntem ca o familie, ca o echipă.

Rep.: Știu că aveți o grămadă de titluri. Pe care le considerați cele mai importante?

V.I.: La mine acasă, pe bibliotecă, e plin de cupe. Poate titlul de campioană națională e cel mai important, dar nu prea contează asta. Îmi este dor să ies la pescuit, nu prea mai am timp să pescuiesc. Toate titlurile sunt importante în felul lor.

Rep.: Mai aveți loc unde să vă depozitați bețele, uneltele de pescuit?

V.I.: Nu, nu mai am loc. Am început să dau din ele, să le împart pe la prieteni, la cunoscuți. Am un adevărat arsenal de bețe. Nu mai am timp de pescuit. N-am mai fost la pescuit de vreo doi ani.

Rep.: Am aflat că sunteți studentă….

V.I.: Sunt un om matur. Mi-am dorit întotdeauna să fac o facultate, să fac piscicultura. N-am reușit până acum. M-am căsătorit devreme, au venit și cei doi copii, familia, a fost mai greu. Acum, din păcate sunt un om singur și asta a fost refugiul meu. O foarte bună prietenă m-a obligat efectiv să mă înscriu la piscicultură și acum îi mulțumesc. Am 58 de ani, iar la 57 de ani am intrat la facultate în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj. Am terminat primul an cu a patra medie și am bursă de merit. Sunt un om conștiincios, încerc întotdeauna să fac ceea ce trebuie făcut, mă pregătesc, învăț, citesc, mă duc la serviciu, plec în control, la verificări, organizez, evaluez, le fac pe toate. Toată activitatea mea mă ține în priză și nu mă lasă să îmbătrânesc.

Rep.: De unde aveți atâta energie?

V.I.: Din plăcerea lucrului bine făcut, dar și din dragostea pentru pescuit.

Rep.: Ce înseamnă pescuitul pentru dumneavoastră?

V.I.: Cred că a doua dragoste!

 

 

Leave a Comment