1586: se stinge din viaţă Ştefan Báthory, principe al Transilvaniei, rege al Poloniei, născut la Şimleu Silvaniei S-a întâmplat în 12 decembrie 1792 – S-a născut Alexandru Ipsilanti, conducătorul mişcării eteriste de la 1821 (m.01.08.1828). 1863 – S–a născut pictorul norvegian Edvard Munch, ale cărui lucrări au prefigurat programul artei expresioniste („Strigătul”) (m.23.01.1944). 1868 – A fost înfiinţată agenţia diplomatică română la Viena. 1875 – S–a născut Victor Păcală, folclorist, autorul primei monografii ştiinţifice etnofolclorice româneşti dedicate unei localităţi rurale: “Monografia comunei Răşinari”– Sibiu, 1915– lucrare premiată de Academia Română. CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Sf. Ierarh Spiridon,…
Mai mult...Bărbat salvat de jandarmi
Astăzi, în jurul orei 9, o persoană a apelat numărul unic de urgență 112 anunțând faptul că un bărbat în vârstă se află inconștient, căzut într-o parcare din Zalău. Aflat în apropiere, un echipaj de jandarmi l-a găsit pe bărbat căzut. Jandarmii au verificat semnele vitale ale bărbatului și i-au acordat măsuri de prim-ajutor. La fața locului au intervenit ulterior un echipaj de ambulanță și unul SMURD, care au continuat manevrele de resuscitare, bărbatul fiind ulterior stabilizat și transportat la spital. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, jandarmii sălăjeni au…
Mai mult...Investiție de 600.000 de lei la API Zalău
O nouă investiție semnificativă a fost realizată la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău. Investiția are o valoare de 600.000 de lei și s-a concretizat prin punerea la dispoziția elevilor a unui strung cu comandă numerică de ultimă generație. Investiția a fost prezentată astăzi și este realizată de Tenaris Silcotub. Colegiul API este prima unitate de învățământ liceal din Sălaj care beneficiază de o asemenea investiție în scop educațional. Proiectul este un angajament al companiei de a investi în educația tehnică prin acest echipament de ultimă generație gândit pentru…
Mai mult...Bancul zilei
La o fabrică s-a întâmplat un accident, în urma căruia jumătate din satul apropiat, a fost inundat. – Au parvenit multe plângeri? – Foarte multe, dar nu plângeri, ci scrisori de mulțumire. – Cum așa??? – Păi, fabrica era de produse alcoolice.
Mai mult...Detectorul de minciuni al elevilor de la Code Kids Zalău, „vedetă” la Târgul Național de Știință
Echipa de elevi „Cyber Hakers Zalău”, parte a proiectului Code Kids din cadrul Bibliotecii Județene Sălaj a impresionat la Târgul Național de Știință, organizat la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității de Politehnică București. Evenimentul a avut loc zilele trecute, iar inovația și creativitatea au fost ingredientele principale ale târgului din acest an. Elevii sălăjeni au fost coordonați de Simona Hosu și Otilia Bodis din cadrul Bibliotecii Județene Sălaj. „Proiectul micilor programatori nu doar că a impresionat prin tematică, ci și prin impactul asupra vizitatorilor, standul nostru fiind…
Mai mult...Deces
Cu profundă recunoștință și sincer respect îi aducem un ultim și pios omagiu domnului COSMA GAVRIL distins profesor de istorie, excelent manager şcolar şi metodist al Inspectoratului Şcolar Judeţean. Suntem alături de familie în aceste momente de grea încercare și exprimăm sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Mărioara și Mitru Bârjac, prieteni de familie
Mai mult...Facilitățile fiscale acordate persoanelor fizice care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator
AJFP Sălaj face cunoscut faptul că prin Legea nr. 296/2023 au fost aduse modificări cu privire la facilitățile fiscale acordate persoanelor fizice care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator, după cum urmează: 1. Persoanele fizice sunt scutite de la plata impozitului lunar pe veniturile din salarii și asimilate salariilor la locul unde se află funcția de bază, pentru venituri brute lunare de până la 10.000 lei inclusiv. Pentru partea din venitul brut lunar ce depășește 10.000 lei, impozitul se determină prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de…
Mai mult...Viena muzeelor: o călătorie culturală prin galerii de artă și expoziții
Viena este recunoscută drept un adevărat paradis pentru iubitorii de artă și cultură, oferind o gamă diversificată de muzee și galerii. O călătorie culturală prin aceste instituții dezvăluie bogăția istoriei și a patrimoniului artistic al orașului. Iată o incursiune în lumea fascinantă a muzeelor din Viena: 1.Kunsthistorisches Museum (Muzeul de Istorie a Artei) Cu o colecție vastă de artă europeană, inclusiv lucrări semnate de maestrii precum Rembrandt, Vermeer, și Rubens, Kunsthistorisches Museum impresionează prin arhitectura sa grandioasă și operele sale de artă excepționale. 2. Albertina Albertina găzduiește o colecție remarcabilă…
Mai mult...Zvonoteca
# Apar noi partide în Sălaj. Refugiați din fostele își găsesc loc în noile structuri cu nume și forme de organizare ciudate. Politica puiește an de an înainte de alegeri și toți speră la niște alianțe de pe urma cărora să prindă măcar un loc călduț. Aveți grijă cu cine votați! # Se plâng unele instituții că salariile sunt mici, că nu sunt bani de prime, că nu e aia, că nu s-a ținut conducătorul de promisiune, că nu se mai dau sporuri, că de la anul se taie ajutoarele.…
Mai mult...Grevă la APIA Sălaj
O acțiune de protest a fost declanșată astăzi, începând cu ora 10, la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Sălaj. La nivel central, principalele doleanțe ale protestatarilor vizează eliminarea discriminărilor între centrele județene și structura centrală a instituției, local salariile fiind mai mici și cu 15 procente decât cele de la nivel central. Sindicaliștii susțin că inechitățile salariale se mențin din anul 2017, după apariția Legii salarizării unitare. Din păcate există și teama de un eventual proces de restructurare, asta în condițiile în care nivelul de muncă este foarte…
Mai mult...Elevii Liceului de Artă au donat încălțăminte pentru copiii care au nevoie de ajutor
Încă o dovadă de umanitate vine de această dată de la elevii Liceului de Artă „Ioan Sima” din Zalău. Elevii claselor primare, coordonați de către învățătoare și director, profesorul Titus Câmpean, s-au implicat și în acest an școlar în campania de colectare de încălțăminte, din cadrul proiectului județean ,,În 2023, EU sunt Moșul!”. Cele peste 80 de perechi de încălțăminte au fost transportate la sediul asociației partenere, „Împreună îi vom face fericiți”, condusă de Corina Turcaș, urmând ca mai apoi, să fie distribuite copiilor care au nevoie de ajutor.
Mai mult...De la clasic la modern: canapele ce îmbină eleganţa cu funcţionalitatea
Cand vine vorba despre alegerea canapelei perfecte pentru locuinta ta opteazaz pentru mobilier care combina eleganta cu functionalitatea. Canapelele si coltarele extensibile sunt optiuni versatile care pot aduce o nota de rafinament in orice decor, fara a sacrifica aspectul practic si utilitatea. Coltare extensibile Coltarele extensibile, cu linii clare si detalii fine inspira un sentiment de eleganta in livingul tau. Mecanismele de extensie transforma coltarele in solutii inteligente orice tip de spatiu si pentru momentele cand ai nevoie de un loc suplimentar pentru oaspeti. Canapele extensibile Canapelele extensibile pot reda…
Mai mult...RAFTUL CU CARTE: Reţete, nostalgia casei. Pastele
Dorul de casă… În vremurile în care pâinea era pâine, când pastele ştiau ce este dragostea şi focaccia, sentimentele, când pizza era dorinţa şi supa pappa al pomodoro un cântec, când, pentru mama ce stătea în faţa cuptorului, a găti însemna misiunea de a bucura inima, ochii, stomacul şi dorinţa cu mancare bună. Dorul de casă… Când fragii se mâncau în luna mai şi broccoletti în ianuarie, ridichile şi lăptucile în aprilie, cicoarea sălbatică şi salata-mielului în februarie, când iulie era vremea piersicilor, a roşiilor si a pepenilor verzi şi…
Mai mult...S-au epuizat fondurile CAS Sălaj, medicii de familie sunt revoltați
Casa de Asigurări de Sănătate Sălaj (CAS Sălaj) nu mai are bani pentru plata serviciilor prestate, în luna octombrie, de către medicii de familie. Potrivit directorului general al instituției – Olga Stana, „până la această dată, la nivel de județ, s-au plătit undeva până în 60% din fondul necesar ca să acoperim integral luna octombrie. Așteptăm să primim cât mai curând banii necesari pentru a putea opera cât mai repede plățile restante din luna octombrie”. Conducerea instituției ne-a informat cu privire la faptul că în prezent nu există nici banii…
Mai mult...