Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” – Filiala Zalău şi-a sărbătorit patronul spiritual

VIDEO
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad – Filiala Zalău a sărbătorit, luni, 12 noiembrie, împlinirea a 150 de ani de la naşterea patronului spiritual al acestei instituţii de învăţământ superior. Această acţiune s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Valorificarea, consolidarea şi promovarea în spaţiul universitar a tradiţiilor şi culturilor sălăjene”, proiect finanţat nerambursabil de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj.
Evenimentul a avut loc în prezenţa directorului de studii al filialei universitare – conf.univ.dr.ing. Aurica Grec, şefului Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Sălaj – dr. Dănuţ Pop, consilierului superior în cadrul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Sălaj – Mihaela Sabou, cercetătorilor ştiinţifici în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău – dr. Dumitru Gheorghe Tamba şi dr. Vasile Marinel Pop, lect.univ.dr. Ioan Lesuţan, directorului Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj – Daniel Săuca, precum şi a elevilor şi studenţilor din municipiu.
În deschiderea evenimentului a luat cuvântul directorul de studii Aurica Grec, care l-a prezentat pe Vasile Goldiş ca patron spiritual al universităţii arădene, ca o personalitate cultural istorică, un militant perpetuu pentru drepturile depline între popoare libere, ca un mare om politic care a luptat pentru Unirea din 1918, precum şi persoana care a reorganizat şi restructurat învăţământul românesc. Au urmat alocuţiunile invitaţilor, care l-au prezentat pe Vasile Goldiş drept promotorul unor acţiuni cu rezonanţă de-alungul istoriei, printre care lupta sa pentru Unirea din 1 decembrie 1918 şi activarea funcţia de preşedinte al societăţii ASTRA.
Activitatea a fost completată de o expoziţie de fotografie „Filiala Zalău – 14 ani de învăţământ superior de calitate în judeţul Sălaj” şi o expoziţie de carte „Vasile Goldiş University Press – excelenţă şi profesionalism”.
Filiala Zalău a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad pregăteşte, în acest an, cea de-a 11-a promoţie de studenţi. Conf.univ.dr.ing. Aurica Grec a afirmat că filiala universitară din municipiul nostru are aproximativ 4.400 de absolvenţi de studii de licenţă şi 2.000 de absolvenţi de studii de masterat.
Vasile Goldiş (12 noiembrie 1862 – 10 februarie 1934) a fost un pedagog, om politic, membru de onoare al Academiei Române. La 1 decembrie 1918, Vasile Goldiş rosteşte la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia celebrul său discurs în care relevă asuprirea naţională şi socială exercitată de-a lungul veacurilor asupra românilor din Transilvania şi Banat, subliniind perenitatea acestora în condiţii vitrege, inevitabilitatea dezmembrării monarhiei austro-ungare, a eliberării popoarelor asuprite şi a constituirii pe ruinele acesteie a unor noi state naţionale. La moartea sa i s-au organizat funeralii naţionale şi în ziua înmormântării s-a instituit doliu naţional.

Leave a Comment