Şcoala de Vară pentru Liceeni la Mănăstirea Bic

Prof. Ştefania Nechita

În perioada 21-25 august 2013, la Mănăstirea Bic, a avut loc Şcoala de vară, organizată de profesorii Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, din inițiativa Părintelui Arhimandrit Antonie Pința, şi cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, pentru elevii acestei instituţii, fapt ce a prilejuit desfăşurarea unor activităţi cu caracter didactic şi instructiv. În aceste zile, elevii au participat atât la seminariile propuse de profesori, pe diverse teme precum: creaţionismul, ortografia, intercunoaşterea şi interrelaţionarea, istoria creşti-nismului, la cercurile de lectură care au dezbătut două dintre scrierile cu un foarte mare impact asupra tinerilor: “Crimă şi pedeapsă”, de F.M. Dostoievski, şi Lucrătorii viei, de Dumitru Beleneş, dar şi la slujbele cuprinse în programul liturgic al Mănăstirii cu hramul Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul. Timpul petrecut la Bic a fost foarte important pentru elevi, pentru profesori şi, de asemenea, pentru maicile vieţuitoare aici. Întâlnirea cu colegii şi cu profesorii a creat o reală plăcere, demonstrând încă o dată, dacă mai era necesar, că Liceul Ortodox din Zalău este, de fapt, o mare familie. Elevii au consimţit la unele acţiuni cu caracter voluntar, cum ar fi munca la bucătărie, în grădina de legume, lucrările ce privesc amenajarea şi menţinerea unui spaţiu ambiental propice dezvoltării spirituale şi emoţionale benefice. Toate aceste activităţi pe care le-au susţinut deopotrivă profesorii şi elevii Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” Zalău, la Mănăstirea Bic, constituie un preambul la instituirea Centrului de Voluntariat din cadrul Asociaţiei Filantropia Porolissum a Episcopiei Ortodoxe a Sălajului, cu care instituţia de învăţământ desfăşoară activităţi comune.

Leave a Comment