Profesorii zălăuani îşi primesc banii de deplasare

 

Conform legislaţiei în vigoare, personalului didactic din unităţile de învăţământ de stat, care nu dispune de locuinţă şi căruia nu i se poate oferi o locuinţă corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pentru mijloacele de transport în comun, din localitatea de reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă, în localitatea de reşedinţă. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reşedinţă şi sediul unităţii de învăţământ, urmează a se deconta contravaloarea a 7,5 litri benzină la 100 kilometri parcurşi. Dacă, deşi există mijloc de transport în comun, cadrul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, atunci se va deconta contravaloarea abonamentului pe o lună pe respectivul mijloc de transport. Consilierii locali au aprobat aşadar în şedinţa de luni, acordarea drepturilor băneşti aferente personalului didactic şi didactic auxiliar care solicită cheltuieli pentru deplasarea din localitatea de reşedinţă către unitatea de învăţământ şi înapoi. Având în vedere aderesle primite de Primărie de la unităţile de învăţământ, consilierii locali au aprobat în şedinţa de luni suma necesară acoperirii acestor cheltuieli, respectiv 3.387 lei, cheltuieli aferente lunilor mai şi iunie. De menţionat este faptul că sumele necesare pentru decontarea transportului cadrelor didactice sunt prevăzute în bugetul fiecărei unităţi de învăţământ aprobat pentru anul 2015.

Leave a Comment