Noutati pentru profesori aduse de legile educatiei

Noutati pentru profesori aduse de legile educatiei

Pachetul de legi ale educatiei vine cu noutati numeroase, dar si destul de drastice, si pentru unele cadre didactice. Astfel, se introduce perioada de stagiatura de un an, obligatorie pentru toti absolventii, examenul psihologic anual devine obligatoriu, iar titularizarea in invatamant se pastreaza, in timp ce examenul poate fi organizat si la nivelul scolii.

Stagiu obligatoriu pentru obtinerea diplomei de profesor

Proiectul statutului prevede ca formarea initiala a unui cadru didactic va avea doua componente: una teoretica, in specialitatea disciplinei si formarea initiala psihopedagogica si metodica, si a doua componenta, formarea initiala practica. Stagiul de pregatire se va realiza dupa absolvire, intr-o unitate de invatamant, in functia didactica adecvata studiilor, sub indrumarea cadrelor didactice mentori si a inspectorilor scolari. Pentru realizarea acestui an de practica se va realiza o retea permanenta in scoli, unde viitorii profesori vor invata de la mentori cum sa predea in invatamant.

Dupa anul de stagiu practic, absolventul va da un examen ce va avea doua etape, prima fiind eliminatorie. Prima etapa se realizeaza la nivelul Inspectoratului Scolar si inseamna ca tanarul dascal primeste un portofoliu profesional in care sunt evidentiate rezultatele obtinute la clasa la cele trei inspectii efectuate de mentor, precum si alte evaluari realizate la nivelul scolii. A doua etapa se va realiza de catre universitati si va consta intr-o examinare scrisa din specializarea absolvita, precum si din psihopedagogie si metodica. Fara acest examen final, ei nu vor avea voie sa lucreze in invatamant, nici macar ca suplinitori. Odata ce au obtinut diploma de profesor, absolventii se pot prezenta la examenul de titularizare, pe care trebuie sa-l treaca, in aceleasi conditii ca si pana acum, cu cel putin nota sapte. In cazul in care nu trece de examenele de la finalul stagiului de pregatire, viitorul profesor are dreptul sa incerce sa obtina diploma inca doi ani. In timpul stagiului de practica, va fi platit ca debutant.

Concursul pe scoala, egal cu cel national

Titularizarea in sistemul de invatamant este o notiune care se pastreaza si in noul statut al cadrelor didactice. In ceea ce priveste, insa, modul in care se poate obtine aceasta titulatura, documentul este ambiguu. Valabila ramane, in continuare, nota sapte, ca prag minim pentru obtinerea titulaturii, care poate fi obtinuta in urma unui concurs organizat la scoala, la nivel de inspectorat scolar sau la nivel national. Acest fapt ii nemultumeste pe sindicalistii din educatie, care considera ca nu pot pune semnul egal intre un concurs de titularizare organizat la nivelul scolii si un examen national de titularizare.

Certificat psihologic anual

Noutatile exclusive ale proiectului sunt legate si de calitatea cadrelor didactice. Nu vor avea dreptul sa ocupe o functie in educatie persoanele care au aceasta interdictie stabilita printr-o hotarare judecatoreasca definitiva de condamnare penala sau cele care desfasoara activitati care, prin natura lor, aduc atingere demnitatii profesionale sau bunelor moravuri sau presteaza activitati comerciale in incinta scolii. De asemenea, cei care produc, comercializeaza, distribuie sau favorizeaza raspandirea de substante interzise, materiale obscene sau pornografice, inclusiv pe internet, chiar daca aceste activitati sunt desfasurate in timpul liber, nu vor avea dreptul sa profeseze in invatamant. Daca vrem sa ne integram cu adevarat in Europa, in mod cert, trebuie sa ne obisnuim sa respectam niste reguli. Sunt perfect de acord cu aceste modificari din Statut, apreciaza Szabo Stefan, unul dintre inspectorii generali adjuncti ai Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Salaj. Nici cei care vor manifesta in public activitati cu componenta lubrica sau alte activitati care implica exhibarea, in maniera obscena, a corpului, ori alte activitati necorepunzatoare deontologiei profesionale si statutului de persoana responsabila cu educatia nu vor putea ocupa niciodata o functie in invatamant.

Pe de alta parte, este clar prevazuta obligatia fiecarui cadru didactic de a prezenta anual un certificat medical si de atestare psihocomportamentala, eliberat in urma examinarii de catre un medic de medicina muncii, respectiv psiholog acreditat, pe un formular stabilit de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, impreuna cu Ministerul Sanatatii. Potrivit inspectorului general adjunct al ISJ Salaj, Ioan Lung, aceste teste sunt binevenite, atata timp cat este foarte posibil sa existe profesori care prezinta anumite tulburari comportamentale. Din cand in cand, angajatii ar trebui sa isi refaca analizele, in baza carara au fost angajati, inclusiv cele psihologice. Astfel consider ca este absolut normal ca profesorii sa fie verificati, deoarece este posibil sa existe printre ei si cazuri de tulburari comportamentale. Nu cred ca sunt parinti care isi doresc ca, la un moment dat, copiii lor sa fie educati de un astfel de cadru didactic, mai spune Ioan Lung.

Nu vor putea exercita functii didactice nici cei carora, in ultimii sapte ani, li s-a desfacut disciplinar contractul de munca. La ocuparea functiilor de conducere, director sau inspector, se interzice ca solicitantul sa mai ocupe o alta functie de conducere similara in sistemul national de invatamant.

Proiectul de statut mai prevede ca functiile de conducere aflate in relatie de subordonare directa nu pot fi ocupate simultan de persoane care sunt in relatie de rudenie de gradul I sau sunt sot – sotie.

Leave a Comment