Inspectoratul Școlar Județean Sălaj riscă să fie desfiinţat

Inspectoratele şcolare ar urma să fie desfiinţate dacă legea aprobată tacit, în cursul acestei săptămâni, de Camera Deputaților, va trece şi de Senat şi apoi va fi promulgată de președintele României, Klaus Iohannis.

Legea pare să fie sprijinită de reprezentanții din educație, care susțin că inspectoratele școlare județene sunt ”instituții toxice, comuniste și corupte”. De cealaltă parte, conducerile instituţiilor în cauză consideră că inspectoratele ar trebui să existe în continuare, deoarece activitatea sistemului judeţean de învăţământ trebuie să fie monitorizată. “Nu vreau să se interpreteze greşit faptul că sunt eu aici, la conducerea Inspectoratului, după mine vor veni alţii la conducere. Nu vreau să se interpreteze că sunt împotriva desfiinţării, deoarece ocup fucţia de inspector general, însă aceste instituţii trebuie să existe în continuare. Nu spun asta din cauza faptului că vor fi desfiinţate posturi, pentru că oricum cei din cadrul Inspectoratului sunt profesori care se vor întoarce la catedră – 30 de persoane. Ceea ce se întâmplă la nivel judeţean trebuie monitorizat, controlat, supervizat. Nu văd pe umerii cui va cădea responsabilitățile, activităţile şi atribuţiile, pe care le are un inspectorat, atâta vreme cât inspectorii şcolari nu doar verifică ci şi monitorizează? În cadrul Inspectoratului, cadrele didactice beneficiază de consiliere pentru perfecţionare, şi nu numai. O altă responsabilitate este şi cea de evaluare a dascălilor, iar o problemă foarte importantă, examenele naţionale, Bacalaureatul, Evaluarea Naţională. Toate acestea sunt organizate de către inspectoratele şcolare. Zilnic primim adrese de la Minister, gândiţi-vă să trimiţi zilnic 115 adrese numai la unităţile de învăţământ din Sălaj. Aşadar, rămân la ideea că aceste instituţii trebuie să existe în continuare”, a declarat Maria Pop, inspector şcolar general al judeţului Sălaj. Potrivit reprezentantului ISJ Sălaj, este regretabil că Legea privind desfiinţarea inspectoratelor şcolare a trecut tacit, de Camera Deputaţilor, fără a fi dezbătută. Legea urmează să fie supusă aprobării şi în Senat.

Deciziile vor aparţine şcolilor

Iniţiativă legislativă ce prevede desfiinţarea inspectoratelor şcolare aparţine unui deputat indepedent, care susţine că “descentralizarea în domeniul educaţiei este absolut necesară pentru a da putere şcolilor să ia decizii şi comunităţii locale să se implice cu adevărat şi a fost cuprinsă în strategia de descentralizare, realizată de Guvern, în 2006. Vreau să pornesc o dezbatere reală pe acest subiect”, a explicat iniţiatorul proiectului legislativ. În viziunea acestuia, administraţia locală, care deţine deja terenurile şi clădirile în care funcţionează şcolile şi alte instituţii de învăţământ, ar urma să preia şi atribuţiile de administrare, în baza resurselor proprii şi a finanţărilor de la Minister. Directorii ar urma să fie numiţi direct de către consiliul de conducere al şcolii, iar concursurile de ocupare a posturilor didactice s-ar organiza în cadrul unităţii de învăţământ. Legea mai prevede ca responsabilitatea inspecţiei şcolare să fie preluată de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii Învăţământului Preuniversitar (ARACIP), care ar urma să monitorizeze şi “calitatea activităţilor de predare-învăţare şi respectarea standardelor naţionale şi a indicatorilor de performanţă, prin inspecţie şcolară”. Intenţia de dizolvare a acestor instituţii este o idee destul de veche de peste zece ani. În anul 2005, conducerea Ministerului Educaţiei anunţa o reformă de amploare în învăţământul preuniversitar, iar printre priorităţile lui Mircea Miclea, cel care ocupa atunci fotoliul de la Educaţie, se număra şi desfiinţarea inspectoratelor şcolare judeţene şi înlocuirea lor cu “unităţi de consiliere pentru profesori”. Câţiva ani mai târziu, în iulie 2011, inspectoratele şcolare au apărut din nou în discuţie. De această dată, în comisia coaliţiei de guvernare de la acea vreme, care analiza soluţiile pentru reorganizarea administrativ-teritorială, şi care a pus pe hârtie atribuţiile şi dimensionarea instituţiilor deconcentrate.

Alte articole

17 Thoughts to “Inspectoratul Școlar Județean Sălaj riscă să fie desfiinţat”

  1. Anonim

    a fost destul pentru familia pop niste oportunisti psd-isti

  2. Anonim

    Şi așa învăţământul e la pământ! Dacă se desființează … frica de cineva (că conştiinţa nu şi nu… Până ne vom putea baza pe conştiinţa altora, hooo, hooo!), în cazul acesta frica de inspectoratele şcolare, atunci şcoala va ajunge un dezastru informaţional şi, mai ales, educaţional.
    Dacă tot se vrea… economie de ce nu se desființează alte instituţii, cu adevărat inutile…

  3. Anonim

    Să fie într-un ceas bun! Așa-numitele „argumente” ale dnei insp. Pop Maria arată cît se poate de clar de ce trebuie desființate inspectoratele școlare.

  4. Tăunul

    Desfiinţarea acestor inspectorate ar fi un lucru bun într-o societate normală. În capitalismul ăsta putred şi corupt, s-ar putea să fie nevoie de o instituţie de stat care să ţină hăţurile în mână, ARACIP-ul este fix-pix !

  5. Anonim

    Stimate ziaristă, Daca Vă pricepeti, înșirați câte institutii, bineinteles persoane, iau bani in urma unui ELEV și veți vedea încărcătură sistemului si inutilitatea institutiilor.O comunitate ar ar trebui sa-si gospodareasca școlile.

  6. Anonim

    O decizie inteleapta sunt niste structuri bugetivore care nu-si au rostul.Trebuiau de mult desfiintate.Au fost interese politice pentru a fi mentinute aceste structuri parazitare.

    1. Anonim

      Da, ca să le dea funcții nevestelor de politruci, cum e în Sălaj!

  7. zalauan

    Cine sa monitorizeze cadrele didactice? Actualii, nu pot intra decat intr-o scoala de la sat, incadrata cu profesori suplinitori!
    Pe aceasta d-na, ce rezultate o recomnada sa aiba o asemenea functie, in afara de faptul ca sotulu ei este senator!

  8. parinte

    D-na asta duce invatamnatul salajean atat de jos, incat nimeni nu-l va mai reabilita!
    Ea ar dori ca elevii salajeni sa aiba rezultatele scolare atinse de sotul ei! Ar fi vai si amar de societatea noastra!

  9. cetatean

    Augusta, trebuia sa-i ceri acestei d-ne sa ne explice ce vrea sa spuna prin „cadrele didactice beneficiaza de consiliere, si nu numai”.

  10. jk

    ar fi o mare harababura daca s-ar desfinta inspectoratele scolare !!!cine ii va controla pe profesori ??? unii abia asteapta !!! apoi aia democratie !!titular pe post , prieten cu primarul s i ii il doare in basca de educatie ca nu are nimeni ce-i face !@!!! inca nu suntem cu asa constiinta sa nu avem nevoie d e cineva care sa ne indrume si controleze !!si daca nu ar fi doamna pop sefa la inspectorat . ar fi alta !!! care poate nu ar avea atata prestanta acolo !!asta numai in defavoarea invatamantului !!!!dar asa sunt unii !!cand vad ceva ca e bun si trainic nu le convine si vor sa schimbe cu ceva mai rau !!!ca sa poata baga de vina !!!!poate ar fi bine sa nu aiba ore (inspectorii)) ca sa se poata ocupa de ceea pentru ce sunt pusi sa faca !!!sa controleze ,sa indrume pe cei din invatamant !!!unde sunt unii care chiar au nevoie de control !!!!!

  11. Anonim

    Foarte bine pt ca tot nu fac nimic

  12. monitorizat, controlat, supervizat

    asta face un inspectorat ?
    pai desfintatil, doar avem SRI, DNA, DIICOT, si o multime de politicienii de rahat care alceva nu fac oricum !

  13. Lilu

    ajunge doamna inspector! Esti obositoare!

  14. zalauan

    Unde am ajuns? Pe acesta Pop Maria nu o cunoaste nimeni, dintre cadrele didactice, nu are niciun rezulltat! Asta este societatea actuala in care traim daca ea si sorul ei, senatorul, ne conduc judetul!
    Respectiva este incompetenta, foarte clar!

  15. Enver Hodja

    Apropo de titlu, in ce consta riscul? Ce nu ar trebui sa faca pentru a nu fi desfiintat? In alta ordine de idei, inspectoratul scolar e o institutie desueta. Ramasita de-a trecutului negru.

  16. Eu va propun sa nu tot scrieti ca se desfinteaza Inspectoratul de In vatamint Salaj .ci sa-l desfintati odata sa nu se mai auda de el niciodata, fiidca este plin de politic si preotese

Leave a Comment