Încep evaluările elevilor din clasele a IV-a şi a VI-a

După colegiilor mai mici din clasa a II-a, vine rândul celor din clasele a IV-a şi a VI-a să intre în febra examenelor. La câteva zile după ce se întorc din vacanţa de primăvară, aceştii vor avea de susţinut prebele Evaluării Naţionale de la finalul clasei. Cei din clasa a IV-a vor fi testaţi în 3 mai, la limba română, în 4 mai, la matematică, şi în 5 mai, la limba maternă. Cei din clasa a VI-a vor da examen în 10 mai la limbă şi comunicare, iar la matematică şi ştiinţe, în 11 mai. Testările de la finalul clasei al VI-a sunt interdisciplinare. Testul de limba si comunicare cuprinde Limba si literatura română şi Limba modernă, iar testul de Matematică şi ştiinţe cuprinde Matematică, Fizică şi Biologie.
Notele nu vor fi trecute în catalog, însă rezultatele îi vor ajuta atât pe copii şi părinţi, cât şi pe profesori, să evalueze stadiul pregătirii elevilor.
Recent, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a spus că rezultatele rezultatele evaluărilor naţionale de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi centralizate, pentru prima dată, la nivel naţional. În opinia sa, aceste evaluări nu pot fi considerate examene prin care să fie promovată concurenţa între elevi. Introducerea acestor evaluări naţionale pentru clasele II, IV şi VI a fost criticată atât de reprezentanţii elevilor, cât şi de unii părinţi.
În perioada 10-13 aprilie, peste 4.000 de elevi de clasa a II-a din judeţul Sălaj au fost evaluaţi la limba română, limba maternă, matematică şi limba română pentru minorităţi.

Leave a Comment