În Sălaj, rată de promovare de 35,5 la sută la Bacalaureatul de toamnă

Puțin peste 35 la sută din elevii care au susţinut Bacalaureatul de toamnă în judeţul Sălaj au reuşit să promoveze examenul. Peste 130 de candidaţi din cei 369 prezenţi au obţinut medii de trecere.

S-au afişat rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele Examenului Național de Bacalaureat, în sesiunea august-septembrie, iar în judeţul Sălaj rata cumulată de promovare, înainte de contestații, este de 35,5 la sută (față de 27,53 la sută în sesiunea de toamnă aanului trecut. La nivel național rata este 32,5 la sută, în creștere comparativ cu toamna anului trecut când procentul de promovabilitate a fost 30,3 la sută. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 36,59 la sută, iar pentru promoțiile anterioare 33,33 la sută. În Sălaj au promovat 131 de candidați, dintr-un total de 369 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 90 de candidați provin din promoția curentă, iar 41 de candidați sunt din promoțiile anterioare. Candidații nemuluțumiți de reyultate pot depune contestații. Acestea pot fi transmise astăzi, 31 august, în intervalul orar 12 – 18, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi afișate în 3 septembrie 2022. Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

foto cu caracter informativ

2 Thoughts to “În Sălaj, rată de promovare de 35,5 la sută la Bacalaureatul de toamnă”

  1. […] Puțin peste 35 la sută din elevii care au susţinut Bacalaureatul de toamnă în judeţul Sălaj au reuşit să promoveze examenul Citeste mai mult […]

  2. […] Puțin peste 35 la sută din elevii care au susţinut Bacalaureatul de toamnă în judeţul Sălaj au reuşit să promoveze examenul  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment