Primele rezultate obținute de elevii claselor a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională au fost publicate joi, 3 iunie. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, la nivelul județului Sălaj, dintre cei 1671 de candidați prezenți la toate probele scrise, 1302 elevi au obținut medii mai mari sau egale cu nota 5, ceea ce reprezintă rată de succes de 77,92%. Rezultatul este mai mare în raport cu sesiunile de examen anterioare, respectiv 69,78% în anul 2024 și 71,94% în anul 2023.
Nicio medie de 10 în Sălaj
Cea mai mare medie generală a fost 9,92, obținută de un elev de la Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Zalău. În Sălaj nu a fost înregistrată nicio medie de 10. Media națională a ratei de promovare este de 83,10%, mai mare față decât cea de 74,40% în 2024 și 76,26% în 2023.
Note mari la Limba română
La proba de Limba și literatura română, din totalul celor 1678 candidați prezenți în centrele de examen, 1313 elevi au obținut note mai mari sau egale cu 5, însumând o rată de succes de 78,25%, în creștere față anii precedenți. Trei elevi au obținut nota 10 la această probă: doi de la Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Zalău și unul de la Colegiul Național „Silvania” Zalău.
Rată de succes mai mare la Matematică în 2025
La proba de Matematică, din 1673 candidați prezenți, 1184 au obținut note mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă o rată de succes de 70,77%. Și la această probă este remarcată o creștere spre deosebire de anul trecuți, când rata era de 62,71%, dar o ușoară scădere față de rata de 71,05% din anul 2023. În județ nu s-a înregistrat nicio notă de 10.
Șapte lucrări perfecte la Limba maternă
Cât despre proba de Limba și literatura maternă, din numărul celor 364 candidați prezenți, 340 au obținut note mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă o rată de promovare de 93,41%, mai mare decât cea de 90,08% din anul 2024 și mai mică decât cea de 94,23% înregistrată în urmă cu doi ani. Au fost înregistrate șapte note de 10, câte una la fiecare dintre următoarele școli: Liceul Tehnologic „Cserey-Goga” Crasna, Școala Gimnazială „Ady Endre” Lompirt, Școala Gimnazială „Bathory Istvan” Șimleu Silvaniei, Școala Gimnazială Guruslău, Școala Nr. 1 Carastelec, Școala Gimnazială „Petri Mor” Nușfalău și Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Zalău.
Rezultatele au fost afișate în centrele de examen/unitățile de învățământ și publicate în mediul online, în baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Lucrările pot fi vizualizate în perioada 3 – 5 iulie 2025. În același interval cei nemulțumiți de notele obținute pot depune și contestațiile. Contestațiile vor fi soluționate între 6 și 9 iulie 2025, iar rezultatele finale vor fi afișate joi, 10 iulie 2025.