Alexander David Totolo – elev în clasa a IX-a H și Mihai Andrei Ghiuruțan – elev în clasa XI-a A la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău au fost medaliați cu bronz la etapa națională a Olimpiadei de Tehnologia Informației, concurs desfășurat zilele trecute în București. Elevul Alexander David Totolo a fost pregătit de profesorul Alexandru Mureșan, iar elevul Mihai Andrei Ghiuruțan a fost îndrumat de profesorii Ioana-Elena Ionescu și Simona-Onica Crișan. „Cred cu tărie că susținerea necondiționată a elevilor în drumul lor către performanță este una dintre cele mai frumoase și valoroase misiuni ale profesorului. Iată că prin muncă, răbdare și încredere, putem construi contexte reale în care pasiunea pentru tehnologia informației se transformă în rezultate de excepție”, a declarat Alexandru Mureșan, profesorul îndrumător.