Azi s-a dat startul Simulării Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, odată cu proba scrisă la Limba și literatura română. În judeţul Sălaj, s-au înscris la această probă 1.980 de elevi și au participat 1.731 de elevi, înregistrându-se 249 de absenți. Nu s-au semnalat tentative de fraudă. Toate probele scrise încep la ora 9 și sunt monitorizate audio-video. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Comisia Județeană a aprobat măsurile de adaptare a condițiilor de examen și de egalizare a șanselor pentru 39 de elevi. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Subiectele sunt distribuite sub forma unei broșuri. Elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul. Subiectele și baremele se publică, în fiecare zi, după încheierea fiecărei probe, la ora 15, pe pagina web dedicată. Pentru buna desfăşurare a Evaluării Naţionale, au fost pregătite 20 Centre de Examen și un Centru de Evaluare, la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” din Zalău, dotat cu laboratoare de informatică. Lucrările au fost scanate în prezența elevilor și încărcate pe o platformă.
Evaluarea lucrărilor se va realiza prin intermediul platformei de evaluare digitalizată. La fel ca în anul trecut, vor fi corectate, digital, lucrări scanate, provenite din alte județe. În zilele de 17 martie și 18 martie 2026, se vor desfășura probele scrise la Matematică, respectiv la Limba și literatura maternă. Rezultatele de la Simularea Evaluării Naționale 2026 vor fi comunicate, nu prin afișare, ci individual, în data de 30 martie 2026. Ele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, în ședințe cu părinții, precum și în consiliile profesorale, în vederea adoptării unor măsuri punctuale adecvate, cu scopul de a îmbunătăți performanțele școlare, în perspectiva apropiere a examenelor din vara acestui an. Notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele pot fi consemnate în catalog.