Zălăuan arestat preventiv pentru furt calificat

Un zălăuan, în vârstă de 36 de ani, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, fiind acuzat de furt calificat. Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, săptămâna trecută, în noaptea de 12 spre 13 septembrie, în jurul orei 00.20, poliţiştii de la Postul de Poliţie Pericei au fost sesizati de către dispeceratul unei firme specializate de pază din Zalău că dispozitivul de alarmare contra efracţiei, montat pe gardul împrejmuitor al unei firme din Pericei, a fost activat, fiind posibilă săvârşirea unei infracţiuni de furt. La faţa locului, poliţiştii l-au prins pe Tiberiu M. din Zalău. Conform sursei citate, acesta avea în autoturismul proprietate personală nouă bidoane din plastic de 60 litri, respectiv 30 litri, un cleşte tip gură de lup, un levier, un furtun şi două pâlnii din metal. Bărbatul a declarat că intenţiona să sustragă motorină din utilajele parcate în incinta societăţii comerciale. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că zălăuanul mai furase 820 litri motorină, în noaptea de 28 spre 29 august, respectiv în 4 septembrie, din utilajele aparţinând aceleiaşi firme. De asemenea, poliţiştii au extins investigaţiile şi au reuşit să probeze faptul că, anul acesta, în perioada martie – septembrie , Tiberiu M. a mai furat 1280 de litri de motorină, pe timp de noapte, din incinta mai multor societăţi comerciale din Şimleu Silvaniei şi Pericei, precum şi alţi 80 de litri dintr-un camion al unei persoane fizice.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Sălaj, bărbatul a fost reţinut pe o durată de 24 ore, apoi prezentat Judecătoriei Şimleu Silvaniei cu propunere de arestare preventivă, instanţa emiţând pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pe o durată de 29 zile, pentru furt calificat.

Leave a Comment