Vasile Sîrb, noul președinte al Ligii Sindicatelor din Învățământ Sălaj

Profesorul de matematică Vasile Sîrb este noul președinte al Ligii Sindicatelor Libere din Învățământ Sălaj, numirea sa venind după pensionarea fostului președinte, sălăjeanul Eusebiu Lehene, ne-au declarat oficiali ai Inspectoratului Școlar Județean Sălaj.

De numele profesorului Vasile Sîrb se leagă nenumărate premii obținute de elevii pe care i-a pregătit în ultimii ani. Premiul „Ioan Mocan” este cea mai recentă distincție primită de un elev pregătit de Vasile Sîrb, trofeul fiind acordat elevilor de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” cu cele mai bune rezultate la matematică și informatică. Ani și ani, sindicatul a fost coordonat la nivel de județ de Eusebiu Lehene, acesta fiind implicat în nenumărate campanii pentru obținerea unor drepturi solicitate de-a lungul timpului de profesorii din județ. Din păcate, una din problemele rămase nerezolvate este cea a situației în care se regăsește „Cabana Pionierilor”, cabană aflată în proprietatea sindicatului. Clădirea principală a fost distrusă acum doi ani într-un incendiu. Cabana a fost și locul unde mii și mii de copii veneau în tabere educaționale. Locul a fost disputat ani și ani în instanță, iar în cele din urmă a ajuns în proprietatea Ligii Sindicatelor din Învățământ Sălaj.

Sursa Foto: API Zalău

5 Thoughts to “Vasile Sîrb, noul președinte al Ligii Sindicatelor din Învățământ Sălaj”

  1. Anonim

    Sindicatele din învățământ sunt acum o glumă proastă.

  2. […] Profesorul de matematică Vasile Sîrb este noul președinte al Ligii Sindicatelor Libere din Învățământ Sălaj, numirea sa venind după pensionarea fostului președinte, sălăjeanul Eusebiu Lehene, ne-au declarat oficiali ai Inspectoratului Școlar Județean Sălaj. De numele profesorului Vasile Sîrb se leagă nenumărate premii obținute de elevii pe care i-a pregătit în ultimii ani. Premiul „Ioan Mocan” este cea mai recentă distincție primită de un elev pregătit de Vasile Sîrb, trofeul fiind acordat elevilor de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” cu cele mai bune rezultate la matematică și informatică.  » Mai multe detalii […]

  3. Colega de breasla

    Păcat, pentru că învățământul sălăjean și mai precis elevii, mai pierd un dascăl bun!

  4. Dorin

    Vorbesti de Lehene? Vasile Sarb nu a fost obligat sa accepte functia.

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul