Trei dintr-o lovitură: bărbat reținut pentru plăcuțe false, permis suspendat și alcoolemie la volan

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Horoatu Crasnei, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști în data de 21 decembrie. Acesta este cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice, după ce, în jurul orei 13, polițiștii din Crasna l-au oprit în trafic pentru un control.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că plăcuțele cu numerele de înmatriculare montate pe autoturismul erau atribuite unui alt autoturism, ce figura ca radiat din circulație.

De asemenea, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea suspendată dreptul de a conduce.

Totodată, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost unul pozitiv, concentrația indicată fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest caz, bărbatul a transportat la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Crasna continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului în cauză.

„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Leave a Comment