Numărătoarea inversă până la sărbători a început, iar goana după cadouri e în toi zilele acestea. Lanțurile de magazine și platformele online de cumpărături oferă o gamă largă de produse, atât pentru cei mici, cât și pentru adulți.
Cu toate acestea, nu orice produs garantează siguranță, iar de-a lungul acestui an, mii de alerte au fost emise privind produse contrafăcute sau cu riscuri pentru consumatori.
Toate cele identificate în sistemul european de alertă au un grad de risc direct pentru consumatori, iar acestea pot fi găsite pe teritoriul Uniunii Europene, inclusiv în România, după cum se arată într-un studiu recent al InfoCons.
În total, au fost emise circa 4.650 de alerte europene privind diverse categorii de produse cu diferite riscuri, iar în aproape o treime dintre cazuri se regăsesc produse cosmetice, aproape 16% jucării, iar peste 11% aparate și echipamente electrice.
Riscurile aferente categoriilor de produse sunt cele chimice, în proporție de 52%, dar și leziuni, sufocare, șocuri electrice sau incendii, în timp ce altele vizează mediul înconjurător și chiar arsuri.