Trei accidente rutiere într-o singură zi, soldate cu trei victime

Două persoane au fost rănite grav, iar alta a suferit leziuni uşoare în urma unor accidente rutiere, care au avut loc miercuri,18 septembrie, pe şoselele din judeţ.

Primul incident rutier s-a petrecut în Şimleu Silvaniei, în jurul orei 15. Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Iosif R., în vârstă de 80 ani, se deplasa cu bicicleta pe o stradă din oraş, iar la efectuarea unui viraj spre stânga nu s-a asigurat corespunzător, moment în care a fost acroşat de un autoturismul condus regulamentar de Ovidiu S., 18 ani, care circula din sens opus pe drumul prioritar. În urma accidentului, bărbatul de pe bicicletă a fost rănit grav. Cei doi bărbaţi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Al doilea accident rutier a avut loc, aproximtaiv o oră mai târziu, în localitatea Căpîlna, vinovat de producerea acestuia fiind un conducător auto din Satu Mare. Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii IPJ Sălaj, Ioan B., în vârstă de 35 de ani, în jurul orei 16,20, în timp ce conducea, prin localitatea menţionată, o autoutilitară care tracta o remorcă, nu a păstrat distanţa de siguranţă faţă de autoturismul care circula în faţa sa, condus de Gheorghe V., 58 ani, din Dej, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactuui, Ana V., în vârstă de 52 ani, pasageră în autoturismul accidentat, a fost rănită grav. Potrivit sursei citate, ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Tot miercuri, în jurul orei 16,30, Romeo P., în vârstă de 40 de ani, din Şimleu Silvaniei, conducea autoturismul proprietate personală pe o stradă din oraş, însă nu a acordat prioritate de trecere lui Antoniu P., de 29 ani, care se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, rănindu-l uşor. Conform reprezentanţilor IPJ Sălaj, şoferul şimleuan a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul arătând că acesta nu a consumat băuturi alcoolice.
Pe numele celor trei conducători auto, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.

Leave a Comment