Tânăr din Cizer, încarcerat pentru furt

Un tânăr de 27 de ani din comuna Cizer a fost reţinut  de poliţişti după ce a furat un autoturism pe care l-a condus fără a deţine permis de conducere. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, poliţiştii Postului de Poliţie Cizer au fost sesizaţi în cursul acestei săptămâni, de către un bărbat din comună, cu privire la faptul că în noaptea de 22 spre 23 februarie, persoane necunoscute i-au furat autoturismul parcat în faţa casei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru furt calificat și au demarat  cercetările. “Din probatoriul administrat s-a stabilit că persoana bănuită de comiterea faptei este un tânăr de 27 de ani din comuna Cizer, care  a furat autoturismul și l-a condus până în comuna Halmășd, cu toate că nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie”, au precizat reprezentanţii IPJ Sălaj. În urma investigațiilor, același bărbat este bănuit că ar fi comis, în 20 februarie,  un furt de 2.900 de lei dintr-o locuință din comuna precizată. De asemenea, tânărul este bănuit de faptul că în anul 2019 ar fi comis un alt furt, 1.700 de lei, de la o societate comercială din Cizer. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Sălaj şi urmează să fie prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

 foto cu caracter informativ

 

Leave a Comment