Se înmulţesc furturile de arbori

Pădurile sălăjene continuă să fie defrişate fără milă de hoţii de lemne. Valoarea totală a ultimelor pagube constatate de poliţiştii sălăjeni depăşeste 2.660 de lei.
Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, poliţiştii din Mirşid s-au sesizat din oficiu despre faptul că Lucian L., în vârstă de 26 ani, din localitate, a tăiat, în 25 septembrie, cinci arbori nemarcaţi de esenţă cer şi carpen din pădurea Cantonului Firminiş, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 725 lei. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori. O altă infracţiune a fost reclamată, luni, 30 septembrie, de Levente C., din Nuşfalău. Tânărul i-a sesizat pe poliţiştii din localitate cu privire la faptul că, în perioada 16-24 septembrie, persoane necunoscute au tăiat ilegal şi au sustras un număr de patru arbori din pădurea Ocolului Silvic “Blidaru”, cauzând un prejudiciu de 1.937 de lei. Potrivit sursei citate, cercetările continuă pentru identificarea, prinderea şi tragerea la răspundere a autorilor, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

Leave a Comment