Sălăjenii au comemorat victimele masacrului horthyst de la Ip

Aproape 200 de sălăjeni au luat parte, vineri, la comemorarea celor 157 de victime ale masacrului hortyst din noaptea de 13-14 septembrie 1940, din comuna Ip, eveniment organizat în fiecare an în memoria celor dispăruţi în tragedia de acum şapte decenii. Astfel, la mormântul comun şi la monumentul ridicat în memoria victimelor au fost desfăşurate slujbe religioase şi au fost depuse coroane şi jerbe de flori.
Manifestările din acest an sunt organizate de Prefectura Sălaj şi de autorităţile locale, printre participanţi regăsindu-se oficialităţi judeţene şi locale, reprezentanţi ai partidelor politice, veterani de război şi localnici.
În acest cadru, prefectul Sălajului, Filonaş Chiş, a declarat că „este de datoria noastră, a tuturor, să ne asigurăm că astfel de tragedii nu o să se mai repete”. „Rugăciunea pe care o închinăm eroilor martiri, astăzi, de Înălţarea Sfintei Cruci, o sărbătoare de mare însemnătate pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici, demonstrează că nu am uitat şi că nu vom putea uita niciodată ce s-a întâmplat. Doresc să reafirm astăzi cu aceeaşi putere şi convingere mesajul pe care l-am transmis şi la comemorarea eroilor martiri de la Treznea: toleranţa este mai presus de toate un semn de nobleţe şi bunătate caracteristică poporului român. În încheiere, aş dori să dedic un memento supravieţuitorului de la Ip, Gavrilă Butcovan, care a trecut în nefiinţă, ca un semn divin, tot la data de 14 septembrie. Acesta a trăit ca o torţă, povestind an de an, cu durere, celor prezenţi la comemorarea eroilor martiri, tristele evenimente petrecute la Ip. Chiar dacă acesta nu mai este printre noi, suntem datori, în memoria lui, să împărtăşim noilor generaţii evenimentele care s-au petrecut, pentru că aşa cum spune celebrul dicton <>”, a declarat Filonaş Chiş.
Localitatea Ip a fost una care se înscrie în seria satelor din Transilvania de Nord unde, în 1940, au avut loc masacre antiromâneşti.
În noaptea de 13-14 septembrie 1940, trupe maghiare ce făceau parte din armata de ocupaţie cantonată în oraşul Şimleu Silvaniei, împreună cu localnici maghiari şi cu membri ai organizaţiei „Straja naţiunii” („Nemzetorség”) au ucis cu bestialitate 157 de localnici de etnie română, din Ip, ce au fost puşi într-o groapă comună.
În 1992, în Ip a fost ridicat un monument în memoria victimelor pogromului horthyst, iar în anul 1995, Ip a fost declarat comună martir.

8 Thoughts to “Sălăjenii au comemorat victimele masacrului horthyst de la Ip”

  1. Anonim

    „În 1992, în Ip a fost ridicat un monument…”. Nu in 1983?

  2. Anonim

    este si din 1983 si din 1992

  3. felicitari organizatorilor,viata lunga veteranilor de razboi,atati, putini cati au mai ramas

  4. peter

    Cu ocazia ocuparii nordului Ardealului in urma aplicarii Dictatului de la Viena in toamna anului 1940 ungurii au ucis in jur de 970 de romani, fapt petrecut pe timp de razboi.Stiti cumva cat tarani romani au ucis autortatile regatuluiRomaniei(jandarmeria si armata romana) la rascoala din 1907?Va spun eu in jur de 10000 si acest fapt s-a petrecut in timp de pace!

    1. Anonim

      sau 17000 ucisi in pogromul de la Iasi.

  5. iiiii

    mai peter, vezi tu, ce se intampla intre noi e e una dar felul tau de a intrerpreta este tare diferit de ce trebuie sa fie. hunii nu au venit cu filozofii pe spatele martoagelor ci isi faceau treaba mare din mersul calului. nu aveau

  6. nicu

    peter, cine cu cine s-a razboit in 1940, lipsa de respect si de bun simt sa confunzi o rascoala cu atacarea si uciderea romanilor doar pentru ca erau romani.

  7. Observator

    Parohia Greco-Catolică “Înălţarea Domnului” Ip, a organizat sâmbătă, 14 septembrie, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, la Monumentului Eroilor, comemorarea martirilor de la Ip şi din împrejurimi, ucişi în noaptea de 13-14 septembrie 1940. Astfel, cu începere de la ora 10:00, s-a celebrat Sfânta Liturghie oficiată de pr. Gheorghe Ţurcaş – vicarul foraneu al Silvaniei şi pr. Nicolae Bodea – protopop al Şimleului împreună cu un sobor de preoţi. Alături de un număr considerabil de credicioşi a asistat la Sfânta Litrughie şi preotul reformat. “Doar rugăciunea comună şi unitatea de simţiri ne vor ajuta să arătăm că noi comemorăm nu pentru a condamna, ci pentru a ierta. Trebuie să-i ajutăm şi pe alţii să înţeleagă că nu există, pentru cei care cred în Cristos şi în Evanghelie, decât o cale în a vindeca cu adevărat tot ceea ce toţii considerăm o atrocitate şi o rană care a devenit comună, şi această cale este jertfa încoronată de iertare..” a afirmat părintele Nicolae Bodea în cuvântul său de învătătură.A urmat ceremonia depunerilor de coroane şi jerbe de flori în cadrul programului organizat de oficialităţile judeţene şi locale la Mormântul Martirilor. Programul a continuat cu o ceremonie religioasă la Monumentul Eroilor, în cadrul căruia parastasul a fost oficiat către reprezentanţii Bisericii Greco-Catolice, încheiat cu depunere de coroane şi jerbe de flori şi cu un moment oferit de copiii de la Şcoala Gimnazială din Ip. Prezenţa la eveniment a oficialităţilor sălăjene, împreună reprezentanţii instituţiilor a fost un semn puternic al dorinţei comune ca evenimente precum cele comemorate să nu se mai întâmple niciodată pe aceste meleaguri.

Leave a Comment