Sălăjeni prinşi în flagrant la „greblat”

 
Trei sălăjeni au fost surprinşi în flagrant marţi, 29 aprilie, de jandarmi, în timp ce pescuiau în perioada de prohibiţie, prin metoda greblare cu unelte înţepătoare şi agăţătoare, pe râul Şomeş. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, cei trei bărbaţi, C.I. de 36 de ani, P.R. de 37 de ani, ambii din Surduc, şi R.M. de 31 de ani, din Jibou, au fost prinşi de un echipaj din cadrul subunităţii de jandarmi Jibou, în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol.
Astfel, până în momentul în care au fost surprinşi de jandarmi, pescarii au reuşit să prindă nouă kilograme de peşte, specia „plătică”, cantitate care a fost predată unui reprezentant al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sălaj, iar ustensilele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării. Potrivit sursei citate, jandarmii au întocmit actele procedurale premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „pescuit cu unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare”, dosarul urmând să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, în vederea continuării cercetărilor.

 

 

Leave a Comment