Primăria Zalău, la un pas de grevă generală

Federaţia Naţională a Sindicatelor din România (FNSA) care are peste 40.000 de membri, inclusiv Sindicatul „Civitas” din Primăria Zalău cu aproximativ 500 de funcţionari publici din judeţ, se pregăteşte de grevă generală. După cum a explicat Gheorghe Morar, preşedintele Sindicatului „Civitas”, în prezent federaţia strânge semnături pentru organizarea unei greve generale de o zi, grevă care va avea loc în cursul lunii aprilie, cel mai probabil după Sărbătorile Pascale. „În present, FNSA a demarat strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale de o zi. S-a recurs la această metodă pentru că revendicările noastre, două, nu au fost soluţionate de Guvernul României. Este vorba despre reglementarea şi liberalizarea acordării începând cu anul în curs a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial din venituri proprii, respectiv creşteri salariale pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea începând cu anul în curs a Legii 284-2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”, a precizat liderul sindical.
În cursul lunii februarie, funcţionarii publici afiliaţi la FNSA au declanşat confictul de muncă şi au întrerupt activitatea timp. În present, jumătate din numărul funcţionarilor publici sunt plătiţi cu salariu minim pe economie, bani insuficienţi pentru un trai decent. “Constatăm că după aproximativ doi ani de guvernare, am fost amăgiţi cu promisiuni, aşa cum s-a întâmplat în campania electorală din 2012, când actualii guvernaţi au câştigat alegerile cu voturile noastre, promiţând că vor modifica legislaţia prin care Guvernele Boc au distrus tot ceea ce sindicatele din România au construit de la Revoluţia din 1989 încoace. Am fost păcăliţi şi cu ocazia alegerilor europarlamentare din 2014 de către clasa politică aflată la guvernare”, a conchis liderul sindical.

Leave a Comment