Preveniti furturile din autoturisme!

Preveniti furturile din autoturisme!Numarul furturilor din autoturisme a inregistrat o crestere anul trecut, cu 16 infractiuni in plus fata de 2008. Potrivit unei informatii de presa transmise de Inspectoratul de Politie Judetean (ISJ) Salaj, ignorand aspectele de asigurare minimala a autoturismului, precum si a unor bunuri (spre exemplu, casetofoanele), posesorii masinilor au devenit victime sigure ale infractorilor, care, fara a depune mari eforturi, au reusit sa le sustraga si de multe ori sa le valorifice in propriul beneficiu. Multi conducatori auto au lasat la vedere, in momentul in care au parasit autoturismul, obiecte de valoare precum: telefoane mobile, produse alimentare in cantitati semnificative, sume de bani, laptop-uri, actele masinii ori casetofoanele. Aceste bunuri au atras in cel mai scurt timp atentia infractorilor, care, fara a se mobiliza foarte mult, au reusit sa le sustraga.

In acest sens, reprezentantii IPJ Salaj atentioneaza posesorii masinilor sa tina cont de cateva sfaturi. Si anume, pentru a preveni astfel de evenimente nedorite, ar fi bine ca salajenii sa-si parcheze autoturismele in locuri iluminate, in zona de actiune a oamenilor de ordine si paza sau in garaj.

Parcarea masinii se va face cat mai aproape de locuinta. Parcati intotdeauna masina cu fata la strada, astfel incat orice persoana care ar umbla la ea sa poata fi usor vazuta. Inchideti complet toate geamurile. Nu lasati la vedere bunuri de valoare cum ar fi: radio, camere video, casetofoane auto, telefoane mobile si genti. Evitati sa tineti in autoturism actele de identitate, de firma, permis de conducere, carti de credit, ordine de plata sau actele de inmatriculare ale masinii etc.

Nu atasati la chei o placuta cu numele dumneavoastra. Nu lasati cheile in contact. Nu incredintati autoturismul altor persoane pentru a-l conduce. Folositi incuietori atipice pentru usi si piulite speciale pentru roti. Folositi un sistem de blocare a volanului si pedalelor sau un intrerupator electric general montat intr-un loc ascuns. Montati sisteme de alarma. Inscriptionati numarul de inmatriculare al autoturismului pe obiecte usor demontabile (casetofoane, baterii), componentele marcate fiind astfel mai greu de vandut la mana a doua.

Nu cumparati piese auto, casetofoane, boxe auto la preturi mult mai mici decat valoarea lor reala pentru ca ar putea proveni din savarsirea unui furt, se arata intr-un comunicat de presa al IPJ Salaj. In cazul in care se constata ca s-a comis un furt, posesorii autoturismelor sunt rugati sa nu umble in masina, ci sa sesizeze cea mai apropiata unitate de Politie.

Leave a Comment