Pregătire, sacrificiu, devotament: totul despre câinii de serviciu ai jandarmilor sălăjeni

Jandarmeria sălăjeană a organizat joi, 21 septembrie, un eveniment regăsit mai rar în cadrul activităților acestei instituții, însă, totodată, inedit și deosebit de atractiv. Instituția sălăjeană și-a prezentat cea mai de preț “comoară”, câinii dresați și pregătiți pentru intervenții, patrulare, prelucrarea urmelor, intervenții în găsirea infractorilor, a persoanelor dispărute și a celorlalte activități specifice acestei instituții, activități în care prezența unui câine instruit și dresat este decisivă și de neînlocuit.

Comandantul Jandarmeriei Sălăjene, locotenent-colonel Adrian Vasile Cigăran, a prezentat în cadrul unei conferințe de presă, alături de purtătorul de cuvânt al instituției, locotenentul Marius Mesaroș,  câteva aspecte generale legate de „dotarea“ însuflețită a instituției, dar și un istoric al câinilor de serviciu, pregătind în final pentru cei prezenți, prezentarea câinilor, a instructorilor lor, dar și un exercițiu demonstrativ desfășurat în incinta Jandarmeriei Sălaj.

Câinele polițist – scurt istoric

Câinele poliţist a apărut pentru prima dată, ca şi categorie de folosire, în anul 1859, în Belgia. În 1933, a fost înfiinţat la Oradea primul Centru de dresaj câini din România, subordonat Ministerului de Interne. În anul 1923 a apărut primul manual de dresaj, care face şi proba tradiţiei şi a bunei experienţe din domeniu. Şcoala de Jandarmi Oradea şi secţiile de dresaj ale centrelor de instrucţie au funcţionat până în anul 1949, când poliţia şi jandarmeria au fost desfiinţate. În structurile Ministerului Afacerilor Interne, câinii folosiți în serviciu aparțin, în cele mai multe cazuri, rasei Cobănesc German.

Câinii specializați în patrulare-intervenție sunt folosiți pentru menținerea, asigurarea și restabilirea ordinii publice, blocarea grupurilor care se comportă agresiv, împrăștierea grupurilor turbulente, căutarea și prinderea persoanelor care nu se supun măsurilor de ordine etc. Câinii de urmă sunt folosiți pentru prelucrarea urmelor de miros pentru descoperirea de persoane sau obiecte, identificarea persoanelor pe baza mirosului unui obiect care i-a aparținut, descoperit la locul faptei, și alte misiuni care presupun prelucrarea și exploatarea urmelor de miros.

Perioadele de predresaj și specializare

În perioada de predresaj, la sediul unităților, se urmăresc realizarea atașamentului între conductor și câinele de serviciu, deprinderea cu numele, deprinderea cu zgarda/lesa, comenzile ”Aici!” și ”Bravo!”, dezvoltarea curajului față de persoanele străine, mersul alături de conductor, rportarea de obiecte, deprinderea cu transportul în autovehicule, dezvoltarea simțului mirosului. După faza de predresaj, cuplul chinologic urmează cursul de specializare, în cadrul Centrului Chinologic din Sibiu. Cursul de specializare durează trei luni pentru specializarea ”patrulare-intervenție” și șase luni pentru câinii specializați în ”prelucrare urmă.

Fiecare curs este structurat pe mai multe module, iar la finalul fiecărui modul câinele este evaluat, stabilindu-se dacă acesta corespunde sau nu specializării. Pentru menținerea câinilor de serviciu în condiții corespunzătoare, personalul care încadrează grupa de conductori câini servicii, execută zilnic antrenamentul acestora. În mod normal, un câine este menținut în activitate timp de opt ani însă, la jandarmeria Sălaj a existat și un caz în care un câine a fost ținut 11 ani activ, dând dovadă de o condiție fizică de excepție.

Unde ajung câinii după ce sunt „trecuți în rezervă”?

Procedura legală prevede faptul că, la sfârșitul perioadei de activitate, câinele de serviciu poate fi vândut prin licitație, urmând pașii obișnuiți ai acestei proceduri. Prețul unui câine poate porni de la 7.000 de lei. Dacă acesta nu își găsește un nou stăpân, instructorul săul îl poate primi în grijă, pentru tot restul vieții, dacă acesta își exprimă dorința de a prelua câinele. Din fericire, toți câinii sălăjeni care au intrat în pensie au ajuns să se bucure de o viață tihnitiă, înconjurați de iubire și atenție în casele celor care i-au crescut, i-au format și folosit în intervenții, de-a lungul anilor. Niciun câine de serviciu din Jandarmeria Sălaj nu a fost eutanasiat.

Câinii de serviciu, parteneri de nădejde ai jandarmilor sălăjeni

Jandarmeria Sălaj are, în prezent, cinci câini în activitate, toți din rasa Ciobănesc german. Cel de-al șaselea cîine urmează să sosească în scurt timp în curtea instituției. Câinele Tola, 2 ani, specializarea patrulare-intervenție și „stăpânul” instructor plutonier George Conache; câinele Miz, în vârstă de 8 ani, câine de patrulare-intervenție și instructorul plutonier major Robert Csaki. Câinele Tuna, 2 ani, patrulare-intervenție și stăpânul instructor plutonier Silviu Crișan, câinele Rusa, 4 ani,  în grija și instrucția plutonierului adjutant Nicolae Rad, specializarea patrulare-intervenție și Tabana, o femelă în vârstă de 2 ani, având specializarea prelucrare urme, aflat în grija și sub instruirea.  

Plutonierul major Sântămărian Dan urmează să primească un alt câine, după ce fostul patruped de serviciu al subofiţerului, Safa, a fost trecut în rezervă la vârsta de 3 ani, din cauze medicale, aflându-se în prezent se află în grija subofițerului. Toți câinii au cursul de dresaj și specializările absolvite și se află în plină activitate la Jandarmeria sălăjeană.

Exerciții demonstrative de nota zece la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj

Demonstrația prezentată de instructorii și camarazii lor de intervenție au fost, cu adevărat, spectaculoase. Câinii au dovedit pe tot parcursul exercițiilor o atenție deosebită, au executat comenzile la secundă, au dovedit că sunt pregătiți extrem de atent pentru orice tip de intervenție, chiar dacă fiecare are, în fapt, specializarea lui. Câinii de serviciu sunt găzduiți în padocurile jandarmeriei, sunt hrăniți exclusiv cu hrană uscată, cu porții ce variază între 700 și 800 de grame zilnic, în funcție de talia și necesitățile nutriționale ale fiecărui câine în parte. Sunt îngrijiți corespunzător și se bucură de afecțiunea celor care îi au alături de ei zi de zi, fiind pregătiți în orice minut să-i apere nu doar pe stăpânii lor, ci mai ales să apere și să asigure ordinea publică în localitățile sălăjene, să intervină în misiuni complexe și să rezolve ceea ce de multe ori omului i-ar fi imposibil, prin natura sa, să ducă la bun sfârșit.

 

  

 

 

 

5 Thoughts to “Pregătire, sacrificiu, devotament: totul despre câinii de serviciu ai jandarmilor sălăjeni”

  1. Anonim

    in lipsa de activitate, gendari fac poze cu caini

    1. Anonim

      Du-te si citeste despre Bianca Dragusanu, articolele astea nu-s de tine.

  2. Anonim

    Foarte frumosi câinii! Nici jandarmii nu arata deloc rau ?. Un articol foarte plăcut.

  3. Anonim

    Foarte frumos. Fiinte nobile, nu doar prieteni devotati ci si adevarati profesionisti care nu cuvântă!

Leave a Comment