Percheziții în Sălaj la „vânătorii de comori”

Poliţia Română a participat la o operaţiune EUROPOL pentru combaterea grupurilor de criminalitate itinerantă care desfăşoară activităţi infracţionale îndreptate împotriva patrimoniului, în spaţiul comunitar, în cadrul acţiunii în România fiind indisponibilizate peste 2.200 de bunuri culturale mobile. Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, în perioada 22 iunie – 27 noiembrie 2020 au fost desfăşurate activităţi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de furt, tăinuire, operaţiuni ilicite de comerţ/export/import de bunuri culturale mobile, distrugere sau efectuare de intervenţii neautorizate în siturile arheologice sau asupra monumentelor istorice, precum şi a oricăror alte fapte care aduc atingere patrimoniului cultural naţional mobil şi imobil. De asemenea, au fost urmărite activităţile ilicite desfăşurate în mediul online, în legătură cu patrimoniul cultural.

Astfel, ca urmare a sesizării privind punerea în vânzare pe o platformă electronică a unor monede sustrase din situri arheologice, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj – Serviciul de Investigaţii Criminale, în urma punerii în executare a unui mandat de percheziţie domiciliară, au indisponibilizat 960 de monede antice şi medievale, rezultat al acţiunilor de braconaj arheologic.

M. S.

Leave a Comment