Pedepsele pentru evaziunea fiscală sunt mai mari

Evazioniştii ar putea intra mult mai uşor după gratii, potrivit ultimelor modificări legislative din domeniu. Modificările au fost publicate săptămâna trecută în Monitorul Oficial şi au ca principal scop descurajarea comiterii faptelor de evaziune fiscală, prin majorarea sancţiunilor. Astfel, infracţiunea prin care contribuabilul nu reface, cu intenţie sau din culpă, documentele de evidenţă contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control, riscă să stea după gratii între şase luni şi cinci ani. Înainte de modificare, „făptaşul” primea doar o amendă cu o valoare cuprinsă între 5.000 lei şi 30.000 lei. Totodată, refuzul nejustificat de a prezenta actele solicitate organelor competente, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, se pedepseşte cu închisoare de la un an la şase ani, vechea pedeapsă fiind cuprinsă între şase luni şi trei ani. Modificări a suferit şi articolul 5, privind infracţiunile acordate pentru împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra în sedii, incinte ori terenuri, cu scopul de a efectua verificări financiare, fiscale sau vamale.
Înaintea modificării, legea prevedea pedeapsa cu închisoarea de la şase luni la trei ani sau amendă, însă de acum va fi prevăzută doar pedeapsa cu închisoare de la un an la şase ani. Mai mult, reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a impozitelor sau contribuţiilor cu reţinere la sursă, se pedepseşte cu închisoare de la un an la şase ani. Vechile prevederi propuneau fie închisoare de la un an la trei ani, fie amendă.
Noile modificări prevăd şi majorări ale pedepselor în funcţie de cuantumul evaziunii. Astfel, dacă prin faptele de evaziune s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani. Totodată, dacă suma depăşeşte 500.000 euro, limitele minime şi maxime ale pedepsei se majorează cu 7 ani.

Alte articole

2 Thoughts to “Pedepsele pentru evaziunea fiscală sunt mai mari”

  1. mari

    degeaba ca e plin zalaul de traficanti si vanzatori de tigari de contrabanda si nimeni nu le face nimica,,,le confisca 2-3pachete si dupa acea vand linistiti mai departe….

  2. MMMM

    cine sunt considerate evazionistii////
    vanzatorii de cxhilipiruri

Leave a Comment